„Am văzut această scrisoare şi imediat după ce terminăm cu summitul, voi lua o decizie în această chestiune”, a răspuns Iohannis când a fost întrebat de decizia MAE.
Propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de rechemare a ambasadorului României în SUA, George Maior, a venit după analiza mandatului diplomatului, ale cărui acţiuni „nu îi mai permit să promoveze în mod credibil interesele României în Statele Unite ale Americii” arată un comunicat al MAE.
„Propunerea de rechemare a avut la loc ca urmare a analizei MAE referitoare la mandatul ambasadorului George Maior şi s-a bazat pe evaluarea impactului asupra relaţiilor cu SUA, partener strategic al României, aşa cum rezulta din ‘Raportul privind folosirea Serviciului Român de Informaţii de către domnul ambasador George Maior în scopuri personale’, document oficial al Parlamentului României”, potrivit sursei citate.
Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru controlul SRI a fost publicat la 18 aprilie, aminteşte ministerul.
„Prin urmare, acţiunile menţionate nu îi mai permit domnului George Maior să promoveze în mod credibil interesele României în Statele Unite ale Americii”, mai arată MAE.
În conformitate cu legislaţia şi practica în domeniu, preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României în străinătate.
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Citește și: Viitorul Uniunii Europene se decide la Sibiu. 5 lucruri asupra cărora liderii UE vor cădea de acord în România
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor