„Am văzut această scrisoare şi imediat după ce terminăm cu summitul, voi lua o decizie în această chestiune”, a răspuns Iohannis când a fost întrebat de decizia MAE.

Propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de rechemare a ambasadorului României în SUA, George Maior, a venit după analiza mandatului diplomatului, ale cărui acţiuni „nu îi mai permit să promoveze în mod credibil interesele României în Statele Unite ale Americii” arată un comunicat al MAE.

„Propunerea de rechemare a avut la loc ca urmare a analizei MAE referitoare la mandatul ambasadorului George Maior şi s-a bazat pe evaluarea impactului asupra relaţiilor cu SUA, partener strategic al României, aşa cum rezulta din ‘Raportul privind folosirea Serviciului Român de Informaţii de către domnul ambasador George Maior în scopuri personale, document oficial al Parlamentului României”, potrivit sursei citate.

Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru controlul SRI a fost publicat la 18 aprilie, aminteşte ministerul.

„Prin urmare, acţiunile menţionate nu îi mai permit domnului George Maior să promoveze în mod credibil interesele României în Statele Unite ale Americii”, mai arată MAE.

În conformitate cu legislaţia şi practica în domeniu, preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României în străinătate.


Citește și: Viitorul Uniunii Europene se decide la Sibiu. 5 lucruri asupra cărora liderii UE vor cădea de acord în România


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News