”Indiferent ce va decide Curtea, voi aștepta decizia, motivația voi citi și voi acționa în consecință”, a spus șeful statului, la Romexpo.
Curtea Constituţională s-a reunit, miercuri, în ședință și trebuie să ia o decizie privind sesizarea făcută de Guvern pe refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA. Judecătorii CCR au dezbătut deja sesizarea primită, pe 10 mai, însă au amânat un verdict.
Judecătorii constituţionali au dezbătut, pe 10 mai, sesizarea venită de la Guvern pe refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA. Dezbaterea a durat aproximativ o oră şi jumătate, timp în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu au avut schimburi de replici acide. În argumentarea Administraţiei Prezidenţiale, nu există niciun conflict juridic de natură constituţională, preşedintele Klaus Iohannis având atribuţia legală de a refuza revocarea Laurei Codruţa Kovesi.
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că refuzul lui Klaus Iohannis de a schimba şefa DNA a dus la un blocaj.
Citește și: VIDEO/Elevii sunt obligaţi să înveţe în şcoli nesigure. Părinţii nu pot refuza înscrierea, chiar dacă şcoala nu are autorizaţie ISU