„Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuşi ceva despre evoluţia din comisie”, a declarat Iohannis, potrivit Agerpres. El s-a aflat, miercuri, la Suceava, la o dezbatere pe tema „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administraţia locală vorbeşte!”.

Comisia juridică din Senat a decis, miercuri, să adopte mai multe amendamente potrivit cărora cei condamnați pentru luare și dare de mită și pentru abuz în serviciu vor scăpa de pedeapsă, cu o condiție, și anume achitarea în totalitate a prejudiciului din dosarele penale.

Senatorii juriști au reluat, miercuri, dezbaterile pe legea grațierii, după o pauză de două săptămâni.

Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate aa fost depus în Parlament la începutul lunii februarie, fiind varianta ministrului Justiției de la acea vreme, Florin Iordache. Proiectul de lege riscă să intre în adoptare tacită, termenul limită fiind 25 aprilie.

Până acum, senatorii jurişti au decis ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, să se graţieze în întregime. În forma Guvernului, iniţiatorul actului normativ, se graţiau în întregime pedepsele de până la 5 ani.

Alt amendament votat în comisie prevede graţierea parţială cu 3 ani a pedepselor mai mari de 3 ani, dar mai mici de 10 ani. De asemenea, senatorii jurişti au stabilit că pedepsele suspendate condiţionat sau sub supraveghere nu se graţiază. Femeile însărcinate condamnate la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani se graţiază cu jumătate. De aceeaşi prevedere beneficiază și persoanele cu pedepse între 6 şi 10 ani care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani sau cu handicap accentuat sau grav.

De asemenea, alt amendament adoptat de comisie a vizat pedepsele cuprinse între 6 şi 10 ani ale condamnaţilor care au împlinit 60 de ani, care se graţiază cu jumătate. Iar condamnații peste 70 de ani sunt grațiați în totalitate.

Urmărește-ne pe Google News