Întrebat dacă a discutat cu Tudorel Toader despre situația Laurei Codruța Kovesi, președintele a spus: „Nu. Şi nici nu o să am, de la mine iniţiativă. Sunt sigur însă că domnul ministru se va anunţa la mine imediat ce va avea nişte concluzii”, a spus Iohannis la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanţa.

Klaus Iohannis s-a referit și la raportul pe care Inspecţia Judiciară trebuie să îl termine, el apreciind că acesta trebuie făcut în mod profesionist.


Citește și: EXCLUSIV. Autobuzele din Constanța fac tramvaiele din București să pară limuzine. Despre veselia unora, disperarea altora și știința de a fi nesimțit


„Poate vă amintiţi că eu am lucrat odată în domeniul inspecţiei. A fost inspecţie şcolară, dar să ştiţi că astfel de verificări câteodată durează un pic mai mult şi dacă se fac într-un mod profesionist şi bine documentat, trebuie să avem răbdare. Eu am toată încrederea că aşa se vor face, adică profesionist şi bine documentat”, a spus şeful statului.

Laura Codruța Kovesi a refuzat din nou, luni, să se prezinte la comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din anul 2009. Dacă șefa DNA nu se prezintă nici astăzi în fața membrilor comisie, ar putea fi făcute plângeri la Ministerul Justiției.

Șefa DNA este verificată de Inspecția Judiciară, la sesizarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a declarat luni dimineață că a cerut o analiză a activității manageriale.

”Am spus că voi face o evaluare de fond a DNA şi Ministerului Public. Am sesizat cu un timp în urmă Inspecția judiciară, care face evaluarea de fond, de această dată a managementului la DNA şi Ministerul Public, pentru că din 2007 nu au fost făcute astfel de evaluări, verificări de fond. Am sesizat Inspecția judiciară în legătură cu acele înregistrări apărute în spațiul public din incinta DNA. Așteptăm finalizarea verificărilor. Când avem concluziile, evaluarea finală, vom vedea: sunt sau nu încălcări, dacă sunt, de ce natură, de ce gravitate şi, dacă sunt, vom stabili şi măsurile care sunt luate”, a spus ministrul la o dezbatere organizată de Ministerul Justiției pe tema pragului pentru abuzul în serviciu.

Citește și: Socrul mic lovit de fulger în timp ce ținea un discurs la nunta fiicei

 
 

Urmărește-ne pe Google News