”Știți, această vizită pe care o face premierul şi, se pare, şi preşedintele Camerei Deputaţilor în Israel, are câteva ciudăţenii. Nu au venit la discuţii, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel mandat acolo. A vorbit deci doar în numele şi pentru Guvern şi nu pentru România. Însă nu acest lucru m-a îngrijorat cel mai mult, ci secretomania în care s-a organizat această plecare. Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă, să anunţe seara târziu înainte de plecare acest lucru fără să anunţe agenda, fără să se ştie de fapt ce caută acolo”, a spus Iohannis după ce a vizitat Aerostar-Grup Industrial Aeronautic Bacău., a spus șeful statului, aflat într-o vizită la Bacău.
El a arătat că, în privința președintelui Camerei Deputaților, acesta a plecat în și mai mare secret, pentru că s-a aflat după ce a plecat deja acolo.
”Nu știu care sunt dedesupturile acestei abordări. Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo, cu evreii? Dar sper că, după revenire, să aibă bunul simț si să spună românilor ce au făcut acolo”, a mai spus șeful statului.
Întrebat cum va gestiona probleme cu Guvernul în cazul politicii externe, el a răspuns: „O să găsesc o soluţie”.
Premierul Viorica Dăncilă a început, miercuri, vizita oficială în Statul Israel, la invitația prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu.
Vizita șefei Executivului a fost vehiculată pe surse și vine în contextul scandalului declanșat de semnarea în Guvern a unui Memorandum care privește mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.
În cadrul discuțiilor, premierul israelian a salutat adoptarea de catre Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim.
Conducerea Camerei Deputaților a aprobat miercuri vizita lui Liviu Dragnea în Israel. Președintele Camerei Deputaților a plecat, ieri, în vizita oficială, efectuată la invitația premierului Benjamin Netanyahu.
Citește și: FOTO/ Cine este adolescenta găsită moartă la marginea unei păduri din Botoșani. Petronela Mihalachi avea 18 ani