„Eu cred că se va ajunge la un acord. (…) Este un document foarte tehnic deja şi un document care pe noi ne satisface fiindcă, de exemplu, problema cetăţenilor români care se află în Marea Britanie este bine rezolvată, sigur şi pentru ceilalţi, nu doar pentru români, şi multe alte probleme. Problema extrem de spinoasă a banilor a fost practic negociată, mai rămân practic detalii de negociat, dar suntem mult mult mai departe decât un gentlemans agreement sau o înţelegere de principiu, lucru care totuşi ne dă speranţe că până la sfârşitul lui 2018 vom avea o înţelegere clară”, a spus şeful statului înainte de participarea la reuniunea Consiliului European la care subiectul ieșireii Marii Britanii din UE este unul dintre principalele puncte de discuție.

Prezentă la Bruxelles cu ocazia Summitului, premierul britanic Theresa May a spus că guvernul pe care îl conduce merge mai departe cu procesul de ieșire din Uniunea Europeană în ciuda votului nefavorabil pe care l-a primit, miercuri, în camera Comunelor.

Ea a spus că a fost „dezamăgită” de votul privind proiectul de lege care reglementa retragerea din UE, dar spune că s-au făcut totuși progrese..

Theresa May a ajuns la summitul de la Bruxelles, la care speră să convingă cele 27 de state UE să treacă la etapa a doua a negocierilor pentru Brexit și să înceapă să discute despre tratatele comerciale ale Regatului Unit.

Ea a declarat reporterilor că vor vorbi despre „parteneriatul ambițios, profund și special” pe care dorește să-l aibă Marea Britanie și UE, după Brexit.

 


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News