Aflat într-o vizită în SUA, Iohannis a intervenit cu o declarație care naște ecouri. Președintele Statului a lăsat să se înțeleagă că este posibil ca actuala Coaliție să se rupă până la alegeri, deși analiștii susțin că este o probabilitate foarte mică pentru ca acest scenariu să fie pus în aplicare.

„Dacă actuala Coaliție va reuși să guverneze până la alegeri sau nu, vom vedea după ce ne întoarcem acasă. Probabil o să am câteva discuții pe această temă”, a fost anunțul făcut de Klaus Iohannis.

În schimb, Marcel Ciolacu nu a scăpat de criticile președintelui. Din SUA, unde participă la întrunirea ONU, Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de portofoliul obținut de România în cadrul Comisiei Europene.

Ciolacu: „Să fiu judecat de președintele meu… Mi se pare jenant”

„Cum ne-a spus tuturor că va obține un portofoliu economic și a obținut unul social care trebuie clarificat ce conține”, a fost reacția preşedintelui României.

Replica lui Marcel Ciolacu nu s-a lăsat așteptată, premierul a transmis că nu i se pare normal să fie judecat și criticat de Klaus Iohannis. „Să fiu judecat de președintele meu, al nostru, al românilor, pentru negocierile foarte bune duse… Mi se pare jenant”, a susținut liderul social-democraților.

În paralele, conflictul dintre liberali și social-democrați se întețește în jurul „legii Iohannis”. Nicolae Ciucă a declarat că premierul i-ar fi promis sprijinul PSD, la o întâlnire care a avut loc săptămâna trecută. „Nu am avut cu președintele României nicio discuție în ce privește legea”, a anunțat, în schimb, Ciolacu.

„Nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine. Voi avea grijă ca această lege să nu existe. Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană„, a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Observator notează că analiștii politici se așteaptă ca PSD și PNL să revină la sentimente mai bune imediat după alegeri. „Domnul Ciolacu crede că PSD nu va face 50%, va avea nevoie de cineva alături de care să negocieze și să facă o Coaliție. Cel mai probabil se va ajunge la actuala Coaliție PSD-PNL”, a declarat Andrei Țăranu, analist politic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News