”Este nevoie ca toți cei care doresc o Românie stat de drept și care doresc o Justiție independentă să se anunțe și să-și spună opinia”

„Nu putem să nu constatăm că de la alegerile parlamentare încoace un număr impresionat de politicieni influenți se ocupă cu a ataca Justiția, procurorii, procedurile din Justiție, inducând în populație impresia că Justiția nu funcționează. Cu siguranță, s-a putut constata foarte ușor că mai mulți din acești politicieni influenți sunt fie condamnați penal, fie sunt în curs de a fi judecați penal, fie sunt urmăriți penal. Înainte de alegeri am atras atenția în repetate rânduri alegătorilor că ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal, pe care generic le-am numit penali, să ajungă în conducerea statului, fiindcă automat ar apărea o presiune imensă asupra Justiției. Iată că acest lucru s-a întâmplat. De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toți cei care doresc o Românie stat de drept și care doresc o Justiție independentă să se anunțe și să-și spună opinia”, a transmis șeful statului, marți seară, la Palatul Cotroceni, în contextul scandalurilor din ultima vreme din Justiție.

Șeful statului a ținut să precizeze că nu dorește prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vrea să chemr oamenii să protesteze sau să apară divergențe majore.

”O societate sănătoasă — și eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România — este obligată să discute public aceste chestiuni, fiindcă ele ne afectează în definitiv pe toți”, a afirmat Iohannis.

El a susținut că în cazul anumitor proceduri referitoare la Justiție este nevoie de consultarea Comisiei de la Veneția. ”Această opinie este consultativă și problemele pe care le avem noi trebuie să le rezolvăm tot noi. De aceea, este mare nevoie de foarte multă atenție, de dezbatere publică”, a mai spus Klaus Iohannis.

Foto: Presidency.ro

Citește și: ”Gaură” de 6,5 miliarde de lei la buget în primele opt luni ale anului. Banii s-au scurs pe salarii și pensii, iar acum Guvernul inventează noi taxe ca să acopere deficitul

 
 

Urmărește-ne pe Google News