UPDATE 15.00 Liderul PSD, Liviu Dragnea a transmis, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că majoritatea parlamentară va vota din nou legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale pe care preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o la reexaminare, aceasta fiind doar o amânare din care toţi românii au pierdut.

“Vă asigur că majoritatea parlamentară va vota din nou legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, trimisă astăzi de preşedinte la reexaminare! Este doar o amânare din care toţi românii au pierdut, în detrimentul companiilor străine care încasează taxele radio-tv în schimbul unor comisioane grase”, a afirmat Liviu Dragnea.

Șeful statului precizează în cererea de reexaminare că, deși legea a fost declarată constituțională, se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni.

Șeful  statului atrage atenţia şi asupra taxei radio-tv, eliminată prin proiectul lui Liviu Dragnea. Președintele spune că problemele posturilor publice sunt vechi şi sistemice şi se datorează, în principal, cadrului legislativ actual, astfel încât discuţia nu poate fi redusă doar la problema eliminării acestei taxe.

„Modul de finanţare a celor două servicii publice de radio şi de televiziune este în directă legătură cu funcţionarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spaţiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanţare a serviciilor publice de radio şi televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ”, transmite Iohannis parlamentarilor.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Klaus Iohannis atrage atenţia şi asupra faptului că legea nu poate fi promulgată în actuala formă, pentru că banii pentru susţinerea TVR şi radioului public fără taxa radio-tv nu sunt cuprinşi în bugetul pentru 2016, iar bugetul pe 2017 nu este încă aprobat, astfel încât, în această situaţie tranzitorie, „prin intrarea în vigoare a legii aflate la promulgare cele două servicii publice de radio şi televiziune s-ar putea confrunta cu dificultăţi suplimentare”.

Președintele a anunțat încă de săptămâna trecută că nu va promulga legea privind eliminarea celor 101 taxe nefiscale. ”Voi trimite această lege înapoi în Parlament. Nu cred că este bine să se renunţe fără o discuţie aprofundată, aşezată. Dacă noul Parlament va discuta această chestiune şi va lua o decizie, fie de renunţare la taxă, fie de păstrare a taxei, atunci sigur îmi va trimite legea în forma în care se va considera atunci şi o voi promulga”, spunea atunci Iohannis.

Curtea Constituţională a decis, tot atunci, că această lege este constituţională. Sesizarea privind legea a fost făcută de seful statului.

Legea inițiată de Liviu Dragnea a fost adoptată de Parlament pe finalul legislaturii precedente, cu puțin timp înainte de începerea campaniei electorale, într-o proces legislativ de urgență.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Printre taxele propuse spre eliminare în lege se numără timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio tv, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casă Naţională de Pensii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI