Șeful statului a făcut referire și la Centenarul Unirii, pe care îl sărbătorim în 2018. ”Fiecare dintre noi va da un examen foarte greu, în fața românilor, pentru că oamenii așteaptă de la noi să ne facem treaba bine dar și să conturăm un plan pentru viitor. Ideal ar fi pentru următorii 100 de ani, dar din păcate noi nu reușim nici pentru un mandat”, a spus șeful statului.

Președintele a afirmat că, deși conduce formal și constituțional această ședință a CSM, va participa doar la prima parte, prezentarea raportului, și apoi se va retrage la alegerea conducerii instituției pentru anul 2018.

”La început de an, vreau să fac câteva remarci foarte scurte legate de legile justiției. În primul rând, vreau să felicit întreg CSM-ul, și conducerea pentru activitatea din anul 2017. A fost un an foarte complicat nu doar pentru CSM, ci complicat politic, pentru România. Nu știu dacă a mai fost un an în care CSM a avut așa o activitate intensă, complicată și cu impact puternic. Vă felicit pentru felul în care ați condus CSM-ul pe parcursul anului 2017”, a spus președintele.

El a adăugat că, atunci când a devenit președinte, a promis că va încerca să introducă un alt fel de a face politică, cu mai puține artificii, scandal și mai multe rezultate.

”Atunci, la început, mi-am imaginat că după un timp rezonabil de scurt, anumite lucruri devin evidente, sau self-evidente și nu mai trebuie spuse în fiecare an. Dar, surpriză, anumite lucruri, chit că sunt scrise negru pe alb în Constituție, și toată lumea le cunoaște, sunt departe de a fi self-evidente. Îmi face plăcere, recunosc, să spun câteva lucruri care sunt chiar de bază și simple. În România, justiția este independentă și trebuie să rămână așa. Eu, președintele României o să fac orice îmi stă în puterea constituțională să vă ajut să garantați independența justiției. Veți avea în mine un partener și un susținător constant, pe care vă puteți baza. Dumneavoastră, CSM, conform Constituției, garantați independența justiției în României. Trebuie să spun un lucru clar, și să luați ca atare, eu sunt foarte mulțumit de cum a știu CSM și în 2017 și în anii dinainte să acționeze și să se implice pentru a garanta independența justiției în României”, a spus președintele în fața membrilor CSM.

El a precizat că are toată încredererea în CSM că va merge mai departe tot așa, pentru că pentru România nu există altă cale.

”Vedem cu toții perindându-se pe la tv și în fața camerelor politicieni de diferite coloraturi care spun lucruri surprinzătoare. Unii spun că justiția este indepenentă, alții, dimpotrivă. Nu am crezut acum trei ani că o să mai văd politicieni, la tv, care spun că justiția nu este în altă Românie și alte afirmații constituțional și instituțional deplasate”, a mai spus șeful statului.

Citește și: EXCLUSIV/Victor Becali a lăsat frigiderul plin cu mâncare colegilor de celulă! A ieșit de la ”Jilava” cu un rucsac

Urmărește-ne pe Google News