Președintele a inaugurat, împreună cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, salonul internaţional de carte Bookfest 2018. Statele Unite sunt anul acesta invitatul de onoare al evenimentului organizat de Ministerul Culturii şi aflat sub patronajul Preşedinţiei.

”Am acordat Înaltul Patronaj Salonului Internaţional de Carte Bookfest în anul Centenarului pentru că am dorit să subliniez rolul esenţial al cărţii în păstrarea memoriei unui popor, în dezvoltarea conştiinţei sociale şi naţionale, şi pentru că mă număr printre cei care cred în legătura dintre carte, educaţie şi consolidarea democraţiei. Mă bucur că această relaţie este exemplificată şi prin standul invitatului de onoare al Salonului, Statele Unite ale Americii”, a precizat preşedintele Iohannis, la Romexpo.

El a spus că nu are o carte preferată și a povestit ce a însemnat în perioada comunismului lipsa de cărți.

”Nu doar eu ci și mulți alții au căutat surse de carte și am găsit. Am găsit și am citit, pot să spun, foarte foarte mult. Cu siguranță, ceea ce am citit m-a influențat și a contribuit la formarea mea”, a spus președintele, arătând că generația sa nu a avut foarte multă libertate, nici de exprimare publică, pentru că în privat s-a putut.

Șeful statului a mai spus că atunci lipsea libertatea de mișcare. ”Libertatea a fost destul de restrânsă și atunci, pentru noi ea a fost extrem de importantă. Și am găsit-o prin Revoluția din 1989, Dar și individial, atâta vreme cât suntem sănătoși, nu ne preocupă foarte mult sistemul de sănătate. Cât suntem în floarea vârstei, nu ne preocupă foarte mult pensia, dar eu cred că lucrurile importrante este bine să ne preocupe și când le avem, nu numai când nu le avem. Pentru generațiile tinere, dacă le putem trasmite ceva vital, cred că este nevoia de cunoaștere. Cititul merită orice efort”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a mai arătat că au apărut în ultimele decenii nenumărate medii noi, extrem de atractive, care și ele pot fi surse de cunoștințe, de cunoaștere și de informații.

”Ele pot fi văzute în completare la cititul tradițional, dar nu cred că un schimb de replici pe Facebook poate să înlocuiască o carte, cum nicio postare, oricât de interesantă, pe orice rețea socială, nu poate înlocui de multe ori o carte de gramatică sau un dicționar. Observăm că limbajul este viu dar nu orice abreviere sau schimbare de sens este benefică și atunci iarăși avem nevoie de trimiterea spre carte, spre sursa de informație seriosă”, a spus președintele.

Șeful statului a transmis un mesaj celor prezenți la deschiderea Bookfest: ”Vă recomand tuturor, citiți! Citiți orice, dar citiți”, a spus Iohannis.

Iohannis, despre fake news: ”Fiecare trebuie să aibă instrumentarul intelectual pentru a evalua aceste lucruri”

Președintele a mai declarat că există știri și există știri fabricate, informații, informații false și fiecare trebuie să aibă instrumentarul intelectual pentru a evalua aceste lucruri.

”Simplu fapt de a spune adevărul, în ziua de azi, când suntem inundați de infomații, de știri, nu este suficient. A zis cineva și vedem în fiecare zi că a avut dreptate, adevărul spus public este doar încă o opinie suplimentară, ceea ce este trist. Vedem zilnic cum, din varii motive, primim informații, știri, dintre care multe sunt create pentru manipulare. Ceea ce în ziua de azi se numește fake news nu este nicio noutate în spațiul comunicațional. Au existat dintotdeauna, au fost folosite pentru manipulare, publicitate. Ceea ce trebuie să știm este să evaluăm valoarea acestor informații”, a explicat președintele.

Klaus Iohannis a mai arătat că ”este nevoie de o educație solidă, care permite cetățeanului din ziua de azi să evalueze și să judece informația, opinia și să decidă în consecință.

”Diferența dintre fluxul de informații la modul general pe care îl primim și cel pe care l-a primit un cetățean din sectoul 19 nu constă în proporția știrilor false și adevărate, ci în volumul lor. În ziua de azi, volumul este imens, și educația trebuie să fie și mai solidă pentru a face față acestui flux”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a mai arătat că ”a ști te face mai puternic”.

”Nu din punct de vedere politic, pentru că avem în ziua de astăzi contraexemple suficiente. A ști te face pregătit pentru viață și un exemplu pentru viață”, a spus șeful statului, în final.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News