Klaus Iohannis a declarat în plenul CSM că ”acea etapă cu protocoale s-a încheiat de mult și voi veghea să nu mai revină”.
În completare, judecătoarea Gabriela Baltag a spus: ”Am încredere că veți face asta, pentru că e o realitate. Trebuie să ne gândim dacă justiția mai trebuie supusă vreodată intervenției serviciilor”.
Privind retrospectiv, anul 2019 va rămâne în memoria colectivă drept anul în care cetățenii au protejat, prin votul lor, în cadrul Referendumului din 26 mai, independența justiției și buna sa funcționare în fața unor demersuri sistematice de slăbire a sistemului judiciar.
Klaus Iohannis:
”Nu am ezitat ca în tot cursul mandatului să acționez ori de câte ori s-a încercat destabilizarea sistemului de justiție”, a precizat Iohannis.
Președintele a spus că a oprit ”intrarea în vigoare a modificărilor nocive” aduse legislației penale și s-a ”opus periclitării bunei funcționări a parchetelor”.
Șeful statului a susținut că ”într-un organism colegial, cum este și CSM, diferențele de opinie asupra temelor supuse dezbaterilor, pozițiile diametral opuse și uneori chiar opiniile singulare, separate, cu privire la modul de soluționare a diverselor probleme pot părea firești”.
Iohannis: ”Modul de funcționare a CSM a ridicat uneori semne de îngrijorare”
Cu toate acestea, românii ”așteaptă de la cei chemați să garanteze independența justiției o abordare matură, înțeleaptă, cu bună credință și lipsită de partizanat”, a completat Iohannis.
Potrivit acestuia, ”modul de funcționare a Consiliului a ridicat uneori semne de îngrijorare, de la modul de exprimare a punctelor de vedere, la disfuncționalități de organizare a ședințelor și până la lipsa de predictibilitate a stabilirii acestora, cu consecințe directe asupra calității dezbaterilor și justeței soluțiilor adoptate”.
De aceea, președintele Iohannis consideră că ”sunt necesare mecanisme de lucru care să asigure o abordare coerentă și responsabilă, inclusiv în comunicarea publică.
O relație tensionată în CSM ori cu magistrații sau cu alte autorități publice aduce deservicii în primul rând sistemului judiciar”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro