Legea privind carantina şi izolarea, adoptată joi seara de Senat, ca for decizional, a fost promulgată sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis.

Tot sâmbătă, legea a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare după trei zile.

Senatul a adoptat joi seară, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Raportul de admitere cu amendamente al Comisiei juridice şi iniţiativa legislativă au fost adoptate de plenul Senatului cu 115 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi trei abţineri.

Cea mai mare parte a senatorilor a votat în favoarea proiectului.

Au votat împotriva proiectului de lege care reglementează carantinarea şi izolarea următorii senatori: Călin Popescu Tăriceanu, Eugen Teodorovici, Emilia Arcan, Titus Corlăţean, Gabriel Leş, Nicolae Moga, Emanuel Savin şi Adrian Ţuţuianu.

S-au abţinut senatorii Ion Hadârcă, Lungu Vasile şi Teodor Meleşcanu.

Principalele prevederi ale legii carantinei

  • Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome
  • Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină.
  • Izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.
  • Izolarea într-o unitate medicală se face pentru cel mult 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
  • Dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.
  • Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului
  • Persoana izolată nu poate părăsi unitatea sanitară sau locaţia declarată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică, iar măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca persoană vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există
  • În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual
  • Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie
  • Măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate de o boală infecto-contagioasă.
  • Persoanele care nu respectă măsura carantinării la domiciliu, medicul sau organele de control recomandă iar reprezentatul DSP decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi
  • Copiii ai căror părinţi se îmbolnăvesc de coronavirus vor rămâne în familie. Dacă nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei, părinţii, medicul sau Direcţia de Sănătate Publică (DSP) vor anunţa serviciul de asistenţă socială care va monitoriza situaţia şi, dacă e necesar, va lua măsuri pentru ca acei copii să fie îngrijiţi temporar.
  • Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.
  • Au fost eliminate din lege toate prevederile privind carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.
  • Se introduce bligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de numărul cazurilor retestate
  • Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.
  • Personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News