Iohannis a declarat, în cadrul ceremoniei de acordare a premiului, că îl acceptă ca o recunoaştere a conducerii României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO şi partener şi prieten al SUA. Șeful statului a spus şi că îl dedică tuturor românilor, precum şi parteneriatului şi prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii. 

„În Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii – de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept. Eforturile româneşti au rezultate care depăşesc cu mult graniţele noastre naţionale; de fapt, acestea au contribuit la consolidarea Europei şi a alianţei transatlantice şi merită să fie recunoscute”, a mai afirmat preşedintele.

România, membru demn al NATO

Acesta s-a declarat „onorat” să primească acest premiu și a precizat că îl acceptă „ca o recunoaştere a conducerii României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO şi partener şi prieten al SUA”.

„Începând din 2001, cu câţiva ani înainte de a adera la NATO, şi apoi de-a lungul celor două decenii în postura de membru, România şi poporul român au luat decizii îndrăzneţe, curajoase şi hotărâte pentru a consolida ţesutul democratic al societăţii noastre, pentru a fi la înălţimea angajamentelor noastre privind securitatea transatlantică şi pentru a transforma ţara noastră într-o ancoră a stabilităţii strategice, a prosperităţii şi a progresului într-o regiune încă tulburată a Europei”, a declarat Iohannis la acordarea premiului Distinguished International Leadership pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

El a subliniat că în Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii – de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept.

Klaus Iohannis a amintit că în 2011, vicepreşedintele Joe Biden a fost pe aceeaşi scenă, pentru a primi acelaşi premiu şi a susţinut o declaraţie foarte puternică privind angajamentul Americii în Europa Centrală, Biden declarând atunci: „A sosit timpul pentru Europa Centrală. Aţi arătat că sunteţi pregătiţi pentru provocările noastre comune, dornici să le faceţi faţă şi capabili să le rezolvaţi. De aceea, în America, nu ne mai gândim la ceea ce putem face pentru Europa Centrală, ci mai degrabă la ceea ce putem face împreună cu Europa Centrală”.

În prima linie pentru a ajuta Ucraina

În discursul său, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre ajutorul acordat de România Ucrainei, subliniind că ţara noastră s-a aflat cu adevărat în prima linie prin eforturile sale de a ajuta Ucraina.

El a spus că peste 7,5 milioane de ucraineni au trecut graniţa în România căutând refugiu, siguranţă şi liberă trecere şi aproape 40.000 de copii învaţă acum în sălile de clasă româneşti, iar milioane de tone de asistenţă umanitară au trecut în Ucraina prin şi din România.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

România a ajutat, de asemenea, Ucraina să menţină o linie economică vitală, valorificând conexiunile noastre maritime unice şi facilitând tranzitul a aproximativ 40 de milioane de tone de cereale – aproximativ 70% din exporturile de cereale ucrainene, prin porturile româneşti de pe Dunăre şi Marea Neagră, conform preşedintelui.

„Toate aceste eforturi continuă, atât timp cât este nevoie, pentru că suntem conştienţi de rolul- cheie pe care România îl are în a ajuta Ucraina să obţină victoria şi pacea, să reuşească economic şi să se integreze în Uniunea Europeană. Aşadar, mesajul meu pentru voi în această seară este: România a abordat cu seriozitate apelul – Ce poate face America împreună cu Europa Centrală. Lucrăm împreună pentru a ne consolida securitatea colectivă, pentru a promova libertatea şi progresul economic şi pentru a ne asigura că democraţia continuă să ofere rezultate. Este responsabilitatea noastră comună şi puteţi conta pe capacitatea noastră de a o îndeplini. Pentru că Statele Unite nu au un aliat mai bun decât România. Dedic acest premiu tuturor românilor, precum şi parteneriatului şi prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”, a declarat Klaus Iohannis.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Cine a primit acest premiu de-a lungul timpului

Preşedintele Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).

Printre personalităţile cărora li s-a acordat, de-a lungul timpului, The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.

Klaus Iohannis şi-a început marţi vizita la Washington, D.C, fiind primit de preşedintele american Joe Biden la Casa Albă.

Joi, la ora 11.30, ora locală (18.30, ora României), Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

Lasacomentariu   •   18.05.2024, 23:35

Pen' ce sa faca ceva pentru romanica? Totul pentru el si pentru ....cine?!.La ananghie isi pune si el picioroangele la spinare si tuleo in germanica si apoi miami usa. Sa vedem când o veni războiul cati mai suntem in tara, probabil pensionarii si handicapatii toti netransportabili, care va fi alt camp de lupta intre americani si rusi care si au adus aminte ca mai au ceva din impartit din ww2. Si pupindosismul se plateste, nu i asa?!

Domnul   •   10.05.2024, 15:50

Bună ziua! Bun,bun aliatul acesta Colonie Devalizata! Ne da pe armament cât cerem in avans si livram cand o fi si s-o putea, facem baze militare cât vrem și unde vrem, da in Ucraina gratis combustibil auto si arme si ce ma are, ne transporta cerealele, face absolut tot ce vrem noi americanii. Noi americanii nici nu ne asteptam sa găsim așa slugi proaste si trădătoare. Nu avem niciun respect! Spunem si noi ceva cuvinte frumoase căci la proști prinde tare.

Cartezius   •   10.05.2024, 09:59

A primit tinicheaua aia de la Pentagon, in calitate de președinte al ”Roumanian”(Ce-o fi aia?Vreo insula prin Caraibe”?)?Sau in calitate de„emisar special”al lui Zelenski la UE și la NATO?Sau ca „a combatut narativul rusesc”-in vizita prin țarile Americii Latine?Sau ca a facut „lobby”prin țarile africane, pentru cerealele(modificate genetic),ale firmelor americane din Ucraina?!Raspuns:Și pentru asta,dar- mai ales-pentru ca a cedat Ucrainei sistemul de rachete Patriot(platit cu miliarde... din imprumuturi)!Ceeace Spania a refuzat,Grecia a refuzat,Polonia(!)a refuzat!Pieptul ni se umfla de mândrie patriotica!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI