„România este pe deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru Polonia, după veștile îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. WeAreNATO”, a scris Klaus Iohannis pe contul său de Twitter.

Declarația președintelui României vine la scurt timp după ce premierul polonez Mateusz Morawiecki a convocat de urgență Consiliului de Securitate al țării, în urma informațiilor potrivit cărora la granița cu Ucraina a avut loc o explozie, posibil provocată de rachete, în care au murit doi oameni. Un oficial american a spus, sub protecția anonimatului, că ar fi vorba despre rachete rusești. Informația nu a fost deocamdată confirmată oficial.

Moscova neagă că rachetele sale au căzut în Polonia și acuză o „provocare” menită să escaladeze situația.

Rusia a atacat masiv Ucraina marți, lansând un număr-record de 100 de rachete către ținte civile și de infrastructură energetică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News