Klaus Iohannis a reiterat că va veni cu un răspuns pe solicitarea Guvernului a a pune doi noi miniştri, după sărbătorile dedicate Zilei Naţionale.

„Aşa cum am spus, după sărbătorile dedicate Zilei Naţionale. Nu am absolut deloc de gând în aceste zile de sărbătoare să avem discuţii pe aceste teme neplăcute de remanieri şi diferite diferende pe care le au unii cu alţiii”, a spus şeful statului.

Despre intenţia PSD de a pregăti o posibilă sesizare la CCR, Klaus Iohannis a spus că deocamdată, Guvernul i-a făcut o solicitare.

„În niciun fel. Deocamdată Guvernul mi-a făcut o solicitare şi am spus că o să răspund după 1 decembrie, dacă dumnealor se grăbesc peste măsură, îi priveşte, însă eu sunt într-un termen foarte rezonabil de răspuns. CCR, practic, nu are ce să spună aici”, a spus el.

Întrebat cum răspunde acuzaţiilor PSD, potrivit cărora blochează Guvernul, prin refuzul de a numi aceşti miniştri, Iohannis a răspuns: „Guvernul nu este deloc blocat. Guvernul nu lucrează fiindcă au alte treburi probabil. Guvernul este complet şi cum am mai spus, nu au decât să-şi facă treaba”.

Social-democraţii s-au reunit, luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, la Parlament, pentru a stabili strategia, în urma refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a numi miniştri la două ministere, Dezvoltare Regională şi Transporturi, până la finalizarea evenimentelor legate de Centenar şi Ziua Naţională a României. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a venit la şedinţă.

El a anunţat că a pregătit la minister un draft de sesizare a CCR, pe un posibil conflict de natură instituţională între Guvern şi preşedinte. Documentul urmează să fie dezbătut de coaliţia PSD-ALDE şi se va lua decizia privind declanşarea acestui mecanism.

Citeşte şi: REPORTAJ/Mica Românie de la Cercul Polar. Roxana a terminat Dreptul în ţară, iar acum e în clasa întâi în Skjervøy, Norvegia – VIDEO

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News