Echipa de campanie a lui Klaus Iohannis a anunțat că președintele în funcție nu va participa la o dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, deși PSD-ul cere acest lucru insistent.
Pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis a fost postat în
noiembrie 2014 un mesaj în care Ponta era numit ”arogant” pentru că refuza
participarea la o dezbatere electorală.
”Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași
atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea
unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii
interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru
Palatul Cotroceni”, transmitea Iohannis atunci.
”Solicit în mod public candidatului Victor Ponta să renunțe
de urgență la asemenea tertipuri și să aibă curajul să își asume o confruntare
de idei corectă, în care niciunul dintre noi nu pornește cu un avantaj
ilegitim. Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte
negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condițiile
de desfășurare a unei dezbateri reale, din care electoratul să poată înțelege
care este viziunea fiecărui candidat pentru viitorul României”, se mai arăta în
mesajul transmis public de Klaus Iohannis înainte de turul al doilea al
alegerilor prezidențiale.
Viorica Dăncilă a distribuit astăzi postarea din 2014 a lui
Iohannis, alături de mesajul ”Cum e cu ‘atitudinea arogantă, domnule Iohannis?
Ne mai explicaţi o dată cum e cu dezbaterea electorală atât de necesară şi
aşteptată de toţi românii?”.
În emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, Rareș Bodgan a declarat că Iohannis nu va participa la o dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă, motivând că dacă ar face acest lucru ar însemna să ”o legitimeze”.
Reamintindu-i-se că în urmă cu cinci ani, chiar el în calitate de jurnalist a moderat dezbaterea dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, Rareș Bogdan spune că ”Dezbaterea este esențială pentru democrație, dar trebuie să ai cu cine să o duci […]O dezbatere nu este posibilă, dezbaterea înseamnă argumente, iar fostul premier nu are argumente”.