„Textul Declaraţiei este pozitiv şi echilibrat, în acord cu poziţia promovată de România cu privire la viitorul Europei. Au fost preluate preocupările exprimate de România în cadrul negocierilor privind cooperarea consolidată. De asemenea, a fost inclusă şi o referire suplimentară la coeziune în ceea ce priveşte o Europă prosperă şi sustenabilă”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României a subliniat că menţionarea, în textul final al Declaraţiei de la Roma, a conceptului de cooperare consolidată este făcută strict în limitele prevederilor actualului Tratat al Uniunii, obiectivul fiind ca toate statele să acţioneze împreună.

„În plus, textul Declaraţiei menţionează că uşa rămâne deschisă pentru statele membre care doresc să se alăture mai târziu acestor forme de cooperare consolidată. Cu siguranţă, nu dorim paşi înapoi de la ceea ce am realizat până acum. Este important ca Uniunea să evolueze permanent în sensul consolidării acelor politici care asigură fundamentul şi eficienţa Uniunii, mă refer aici la piaţa internă, cu cele patru libertăţi fundamentale, la politica de coeziune, la politica de extindere şi la politica de vecinătate”, a declarat şeful statului.

„Pentru România e important să îşi menţină cu realism şi consecvenţă priorităţile de agendă şi să se implice activ în continuarea şi consolidarea acelor politici care pot contribui semnificativ la reducerea decalajelor existente în cadrul UE. La începutul anului 2019, România va exercita pentru prima dată preşedinţia Consiliului UE pentru o perioadă de şase luni, ceea ce reprezintă fără îndoială o oportunitate. România îşi va stabili priorităţile pentru acea perioadă în care vom avea pentru prima dată ocazia de a promova interesul european prin medierea unor poziţii comune, consensuale, între statele membre, dar şi de a demonstra viziunea noastră, viziunea proprie a României în identificarea unor soluţii de compromis capabile să avanseze proiectul european”, a adăugat Iohannis.

Președintele României consideră, totodată, că summitul de sâmbătă reprezintă și un moment de bilanţ al celor şase decenii de integrare.

„Avem toate motivele să fim mândri de ce am realizat până acum, dar, în acelaşi timp, este necesar să reînnoim angajamentul de a continua dezvoltarea proiectului nostru unic, pentru că de el depinde asigurarea păcii, a securităţii şi a prosperităţii tuturor cetăţenilor europeni. Cu ocazia acestui summit aniversar, am adoptat Declaraţia de la Roma, un document politic menit să definească o viziune comună asupra direcţiei de continuare a proiectului european pentru următoarea decadă şi să contribuie la recâştigarea încrederii cetăţenilor în propriul proiect, proiectul european”, a declarat şeful statului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News