„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua, marți, 29 decembrie a.c., o vizită oficială la Chișinău, la invitația Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de doamna Maia Sandu, după preluarea mandatului de Președinte, în urma votului covârșitor exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie a.c.
Vizita Președintelui României la Chișinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România”, se arată în comunicatul transmis, luni, de Administrația Prezidențială.
Aceasta va fi prima vizită a unui șef de stat la Chișinău după ce Maia Sandu a preluat mandatul de președinte, ca urmare a câștigării alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie.
În cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.
Președintele Iohannis a refuzat constant orice întâlnire oficială cu fostul președintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, învins de Maia Sandu în alegerile prezidențiale.