”Am văzut acea scrisoare, dar nu conțin elementele pe care le-ați menționat. E o scrisoare prin care se cer clarificări, nu se face nicio acuzație acolo. Din acest punct de vedere scrisoarea nu e greșită”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Bruxelles.
Șeful statului a precizat că a fost abordat de președintele Comisiei Europene, pe această temă.
”Președintele Junker m-a abordat și am spus că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice din România. L-am rugat să dea în lucru la o echipă care se apleacă cu toată profunzimea la acest subiect. Personal, nu cred că e vorba de o imixtiune în actul de justiție, dar nu vreau să dau eu răspunsul în locul Comisiei.”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, oficial, miercuri, lui Jean Claude Juncker să explice de ce Comisia Europeană s-a interesat de dosarele din justiție, în 2012.
”Astfel de practici au mai fost făcute”, a spus șefa Executivului, miercuri, în ședința de Guvern, ea precizând că a primit în dimineața aceasta documente de la Ministerul Justiției care confirmă ceea ce a apărut în spațiul public, și că îi va transmite președintelui Comisiei Europene o scrisoare, în care cere informații legate de aceste lucruri ”total nepotrivite și total în neconcordanță cu ceea ce presupune MCV”.
Guvernul sau ministrul Justiţiei vor transmite în perioada următoare o scrisoare în care va cere clarificări Comisiei Europene, a declarat, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după ce Antena 3 a prezentat o listă de cerinţe ale CE, din anul 2012, în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care cuprindea mai multe nume de politicieni vizați în dosare de corupție.
La sfârșitul săptămânii trecute, Antena 3 a prezentat un document, din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care reprezenta o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, între aceste puncte fiind, potrivit postului de televiziune respectiv, stabilirea paşilor de urmat şi în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date nume precum Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.
Potrivit Antena 3, în document sunt 21 de puncte, iar la punctul 20 se cere o scurtă descriere a situației curente și să se stabilească pașii următori pentru cazurile de înaltă corupție și care îi cuprind pe: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. Cererea este una imperativă.
Citește și: #salvatipipera / Directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea: ”Autoritățile sunt un mix de rea-voință, neatenție și incompetență”