Șeful statului vrea ca Diaspora să devină „prioritate națională” și le-a urat la mulți ani românilor din afara granițelor.

„Astăzi sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni, zi în care ne simțim mai aproape unii de alții, mai solidari cu cei care trăiesc departe de țară. Fiecare întâlnire pe care am avut-o cu românii din diaspora m-a bucurat și m-a făcut să mă simt mândru de faptul că avem ambasadori care reprezintă cu cinste România, în numeroase domenii. Diaspora trebuie să fie o «prioritate naţională» în mod real. Astfel, vom valorifica potenţialul românilor de peste hotare, care pot contribui la dezvoltarea României, fie întorcându-se în ţară, fie reprezentând imaginea ei în lume. La mulţi ani tuturor românilor, de aici sau de departe!”, a scris Iohannis, pe Facebook.

Într-un comunicat transmis de Administrația Preizdențială, președintele a spus că a cerut Guvernului o Foaie de Parcurs pentru a face din Diaspora o „prioritate naţională”. „Pe unii români circumstanțe istorice nefericite i-au despărțit de țară și este datoria noastră să-i sprijinim pentru a-și păstra identitatea, tradițiile și cultura. Iar pe cei care au ales, pentru moment, să trăiască și muncească peste granițe trebuie să-i susținem pentru ca drepturile și libertățile să le fie apărate. Vă invit pe toţi, indiferent dacă trăiţi în ţară sau în afara ei, să fiţi «buni români», să construiți, să fiți uniți, să vă apărați valorile, pentru ca împreună, cu răbdare, să construim o altă Românie, așa cum ne-o dorim”, a mai spus șeful statului.

La alegerile prezidențiale din 2014, Klaus Iohannis a fost votat de 89,73% dintre românii din străinătate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News