Ion Bârlădeanu își petrece timpul pe o bancă dintr-un parc aflat lângă blocul lui. Ieri dimineață nu l-am găsit acolo. “A fost mai adineauri aici, era cam băut”, ne spune un bărbat trecut de 50 de ani, în timp ce agită o sticlă de bere în mână. “Cred să s-a dus să se culce, dar așteaptă-l aici, că sigur vine”, a mai zis omul. L-am așteptat pe nea Ion în parc mai bine de o oră, timp în care foștii lui prieteni de pahar priveau suspicioși. Spun “foștii”, pentru că aveam să aflăm de la el, mai târziu, că nu mai vorbește cu niciunul dintre ei.

Nea Ion dormea. L-a trezit un prieten care ne-a dus la ușa lui. “Nu îmi place să stau aici, că e un miros greu, mai bine mergem afară”, spune el cu ochii împăienjeniți. Dar nu a ieșit din cameră până nu ne-a arătat câteva din lucrările sale, întinse peste tot prin încăperea mică: “Am multe colaje… Am sute de capete din reviste, pe care le lipesc ca să arate perfect. Vedeți? Ăsta e lipit de mine. Fiecare carton are povestea lui”.

Ion Bârlădeanu (72 de ani) face colaje de mulți ani. În tinerețe colora fotografii. Apoi, a trecut la caricaturi, iar în armată făcea deja colaje.

În 2010 s-a întâlnit cu Angelina Jolie

Ion Bârlădeanu a văzut ce înseamnă celebritatea, dar și sărăcia, iar viața lui poate fi transformată oricând într-un scenariu de film. A lucrat la stuf, în Tulcea, şi ca docher, în Constanţa. “Am dat și cu lopata la Casa Poporului, am fost și gropar, am lucrat și la ghenă, unde am și dormit. Nu îmi e rușine să recunosc”, mai spune Ion Bârlădeanu.

De 10 ani locuiește la demisolul unui bloc din centrul Capitalei. Chiria i-o plătește Dan Popescu (proprietarul galeriei de artă sub oblăduirea căruia Ion Bârlădeanu a devenit cunoscut). Întâlnirea cu Dan Popescu a fost momentul care i-a schimbat viața.

Bârlădeanu a fost și protagonistul unui documentar intitulat “Lumea văzută de Ion B.”, în regia lui Alexander Nanău şi produs de HBO România. Cu ajutorul lui Dan Popescu, Ion Bârlădeanu a ajuns să participe la expoziții de artă în străinătate: a fost la Helsinki, Rotterdam, Praga, Bratislava și, nu în ultimul rând, la Paris.

În 2010, a avut prima expoziţie personală în Franţa – “Realpolitik”, la Galeria “Anne de Villepoix” din Paris. Acolo s-a întâlnit cu actriţa Angelina Jolie, care s-a arătat foarte interesată de lucrările sale. Nea Ion povestește că i-a spus actriței franc în față: “Domniţă dragă, nu eşti cea mai frumoasă femeie din lume!”.

Ion Bârlădeanu și Angelina Jolie, în 2010, la Paris

În prezent, artistul nu are nici un fel de venit. “Nu a umblat nimeni cu mine, ca să mă ajute cu pensia. Cu frații am întrerupt relația, copii nu am, sunt ăsta care mă vedeți”. Trăiește din banii pe care-i obține vânzând colaje oamenilor care-l cunosc. În afară de colaje, își umple timpul citind cărți și are și un slogan al lui. “Un om care nu a citit niciodată devine periculos de prost”.

Cât am stat de vorbă cu el, a trecut de la o stare la alta, de la bucurie la tristețe și la melancolie. Ne-a mărturisit însă că are un vis: să-și vadă colajele puse pe un ecran mare, iar el să le explice oamenilor ce reprezintă fiecare din ele.


Filmul bate lectura. 69% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an, arată Barometrul de Consum Cultural 2017

 
 

Urmărește-ne pe Google News