„Am trăit practic același șoc pe care l-am avut la Chișinău privind la televizor ce se petrecea la București în 1990, când în 13-15 iunie minerii făceau legea în Capitală. Și atunci ca și acum am ajuns la București prea târziu pentru a mai întreprinde ceva. Și atunci ca și acum am simțit că parcă un blestem ne însoțește, că nu ne vom putea rupe niciodată de umbra zâmbitoare a lui Iliescu„, a prcizat în mesajul său Ion Caramitru.
Fost ministru al Culturii în perioada 1996-2000, Caramitru declară public că se simte solidar „cu cei care au suferit nevinovați, că moralmente am fost și eu în piață vineri 10 August 2018, aspirând gaze lacrimogene și încasând lovituri de baston alături de fiii mei și de toți oamenii maltratați acolo. Oameni nevinovați și demni de condiția lor de cetățeni ai unui stat de drept”, a mai precizat Preşedintele UNITER.