În scrisoarea adresată „oamenilor, în general, spectatorilor, în special, prietenilor şi celor care nu-mi mai sunt prieteni”, managerul TNB spune că nu este prima dată când este supus presiunilor și când este obligat să treacă prin astfel de situații.

Potrivit lui, ce face acest caz deosebit față de celelalte este că de această dată nu este vorba de propria persoană, ci de instituția pe care o conduce.

Redăm mai jos întreaga scrisoare a lui Ion Caramitru:

„Mă adresez pe această cale oamenilor, în general, spectatorilor, în special, prietenilor şi celor care nu-mi mai sunt prieteni.

Când am debutat în rolul Eminescu, în 1964, la TNB, regizorul Sică Alexandrescu mi-a scris o dedicaţie pe cartea dăruită la premieră: «Dragă Caramitru, cine are talent are şi mulţi duşmani, tu ai mult talent, îţi doresc cât mai mulţi duşmani!»

Pot să-i spun maestrului meu că urarea s-a împlinit. Am destui duşmani şi în teatru, şi în Parlament, şi în Guvern şi chiar pe stradă.

Am ajuns, iubite maestre, la maturitate!

Nu am a-mi reproşa mai nimic, nici privind conduit mea civică, nici profesională şi nici material. Trebuie să-mi reproşez încrederea în oameni şi naivitatea de a uita ceea ce românul, tot timpul, ştie, că surprizele majore, dramatice şi uneori chiarr tragic vin de la cei cărora, într-un fel sau altul, le-ai făcut doar bine în viaţă şi în carieră.

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu
Recomandări
România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

De aici şi până la linșajul mediatic pe care îl trăiesc, e doar un pas.

Trebuie să mă apăr, să dovedesc, să mă dezbrac în faţa lumii, pentru a arăta unde mă doare şi ce am de gând să fac. Cam cum era în comunism.

Am mai trecut prin asta. Sunt pregătit.

Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea.

În 2001, tot la iniţiativa Ministerului Culturii, s-a decis un control, chitit să mă compromită, în legătură cu UNITER. La final, am câştigat în instanţă, un process de calomnie care s-a încheiat cu condamnarea penală a Secretarului de Stat Ion Antonescu, zis „Mareşalu“. Am cerut, atunci, daune morale de 1 Leu, fiindcă nu câștigul material m-a interesat, ci ca adevărul să iasă la lumină.

Între 2015 şi 2017, am fost controlat în toate ipostazele de funcţionar public, de binecunoscutul organism ANI. În 2017, dosarul a fost clasat.

Astăzi, mă pregătesc pentru a treia încercare. Acuzele curg torenţial, sunt deja un infractor, terenul e aproape inundat.

Numai că astăzi, cauza mea este, în principal, salvarea de la inactivitate şi faliment a Teatrului Naţional din Bucureşti şi a principalelor instituţii naționale ale României, aflate în directă legătură cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, responsabil, de facto, de activitatea noastră.

Capcanele imobiliare pe care să le eviți la achiziția unei locuințe. Arhitect Radu Negoiță: „Apartamente la 35.000 de euro sunt posibile doar dacă le faci de 10-15 mp bucata” I Interviu
Recomandări
Capcanele imobiliare pe care să le eviți la achiziția unei locuințe. Arhitect Radu Negoiță: „Apartamente la 35.000 de euro sunt posibile doar dacă le faci de 10-15 mp bucata” I Interviu

Alături, un alt traseu de abordat, pornit de la delaţiuni şi neadevăruri venite de la câţiva colegi lipsiţi de scrupule.

Sunt pregătit şi pentru asta.

Vreau să-mi asigur prietenii că nu am nevoie de ajutor, că am adevărul de partea mea şi că voi lupta să-l dovedesc. Îi rog doar să mă urmărească în tot ce fac”.


Citește și:OPINIE | UE a căzut în capcana populiștilor și a crescut distanța față de cetățeni

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Știrileprotv.ro
„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
FANATIK.RO
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
GSP.RO
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
FANATIK.RO
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Unica.ro
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Financiarul.ro
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Observatornews.ro
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI