Ceremonia de înmormântare de vineri este programată să înceapă la ora 12:00.
În foaierul Sălii Mari a TNB a fost amenajat un spațiu în care se pot depune coroane, flori și se poate păstra un moment de reculegere.
Teatru Național Ion Luca Caragiale București a anunțat că începând de marți, 7 septembrie, de la ora 11.00, publicul are acces în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național doar pentru a semna în Cartea de condoleanțe.
Respectând dorința familiei actorului, sicriul cu trupul neînsuflețit nu va fi depus în foaierul TNB.
Celebrul actor a fost internat în urmă cu mai bine de o lună după ce a acuzat o stare febrilă. El trebuia să participe la Festivalul Serile Filmului Românesc de la Iași, însă nu a putut să meargă din cauza stării de sănătate. Duminică seară, Ion Caramitru a decedat.
Viața și activitatea lui Ion Caramitru
Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni – mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă.
A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii.
Caramitru era preşedinte al Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990 şi director al Teatrului Naţional Bucureşti.
În cariera sa, el a interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme.
Foto: Facebook TNB