În urmă cu aproape șapte luni, Ion Duduianu era transferat de la Penitenciarul Jilava-București la pușcăria din Găești unde, dacă lucrurile ar fi mers bine, liderul clanului Duduianu ar mai fi trebuit să stea ceva mai mult de doi ani. Atât mai avea de ispășit dintr-o condamnare de zece ani pronunțată pentru cămătărie, trafic de persoane și de droguri și constituirea unui grup infracțional.
De când a pus piciorul în închisoarea târgovișteană, personajul, unul de temut în Capitală și nu numai, a știut să se impună ca un lider absolut și să-și facă viața ușoară. Era un soi de „rege” local, care avea în jurul lui „slugi”, acoliți pe care îi trimitea să-i rezolve orice fel de problemă.
Duduianu, lider absolut înconjurat de „slugi”
„Personalul închisorii nu avut probleme cu el. Aparent, nu se implica în nimic. Avea oameni, «săgeți» cum se spune, pe care îi folosea în funcție de nevoi. Era un lider recunoscut de toți. Nimeni nu-i sufla în farfurie, nimeni nu îndrăznea să-i încalce teritoriul. Mereu avea grijă să se știe ce forță are «afară», în libertate, clanul condus de el și ce lider influent este el”, ne-au spus surse din interiorul penitenciarului.
A fost mutat într-o celulă ultramodernă după un incident cu droguri
Chiar dacă era recidivist, chiar dacă avea o pedeapsă grea, Duduianu a sperat până în ultima clipă că instanța va da aviz favorabil cererilor sale de eliberare condiționată.
Se baza pe faptul că dosarul lui de bună purtare avea o singură „pată”. Un raport de incident, cu care s-a ales după implicarea într-o poveste neclară legată de droguri în penitenciar.
De altfel, acela a și fost momentul în care a fost scos din celula pe care o împărțea cu zece deținuți și mutat într-una alta modernă, utilată după standardele europene, cu mobilă din lemn, televizor-plasmă, cu linoleum pe jos și senzori de mișcare care permit aprinderea luminii.
Trebuia supravegheat mai atent și condițiile erau perfecte, pentru că acum colegi îi erau deținuți mult mai cuminți, care lucrau la „Deservire” – blocul alimentar, curățenie.
În șase luni i-au fost respinse două cereri de eliberare condiționată
Însă, tot acest confort și viața de “rege” de după gratii nu putea înlocui vreodată visul unei liberări condiționate care îi fusese refuzat de instanță a doua oară în ultimele șase luni. Imediat ce a primit vestea că nu va ieși din închisoare mai devreme, Duduianu s-a făcut foc și pară. Sursele spun că s-a enervat peste măsură, iar în zilele următoare nu a dormit și nu prea a mâncat.
În ziua care s-a dovedit a fi ultima din viața lui, Duduianu le-a spus gardienilor că nu se simte bine. O mai făcuse și de alte două-trei ori, când a cerut ajutor medical din postura de deținut luat în evidență cu probleme cardiace, dar de fiecare dată a fost vorba de afecțiuni minore și a fost tratat în interiorul închisorii.
A ieșit din pușcărie pe picioarele lui
De data aceasta, însă, lucrurile aveau să fie mult mai grave.
„Mi-e rău, nu am aer, mă sufoc!”, ar fi spus liderul Duduianu, care nu și-a ascuns supărarea pentru că a fost respins la comisie pentru a doua oară în jumătate de an.
Au urmat, în regim de urgență, procedurile de transfer sub escortă și pază la Spitalul din Găești, unde medicii au constat că deținutul suferise un infarct.
„Din închisoare a plecat pe picioarele lui, nu a fost nevoie de targă. S-a urcat singur în ambulanța care a venit în urma apelului la 112 făcut de angajații penitenciarului. Acolo, la spital, starea lui s-a agravat și a survenit decesul. La noi a venit familia să îi ia hainele”, ne-au dezvăluit aceleași surse.
Stradă blocată în Tunari și toată „crema” maneliștilor
Clanul Duduienilor a fost în șoc la aflarea veștii. Pe urmă s-a repliat și a început să se pregătească de înmormântare, una fastuoasă, după cum s-au lăudat prin târg, care să le întreacă pe toate.
La priveghi, în fața locuinței din Tunari a lui Ion Duduianu s-a întins cort mare și familia a anunțat că-i așteptă pe toți cei care l-au respectat să i se alăture.
Au fost tocmiți și maneliștii, cei mai tari dintre ei, au anunțat rudele.
Ion Duduianu va fi înmormântat vineri, la Afumați.
Citește și:
Cine este noul consilier al premierului Viorica Dăncilă: Mario Rafael a fost şef de cabinet al lui Codrin Ştefănescu şi gardă de corp pentru Dragnea, la ICCJ
EXCLUSIV / Liviu Dragnea și Adriean Videanu au fost adversari în studenție la turneele din Regie de tenis cu piciorul. „Dragnea lua doar diplomă de participant”