Andrei Alexandru a murit în urmă cu câteva zile, anunțul decesului fiind făcut de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Andrei Alexandru a fost membru al PSD, consilier al lui Nicolae Văcăroiu și un apropiat al familiei fostului președinte al României, Ion Iliescu, care la sfârșitul anului trecut a avut probleme de sănătate.
Pe blogul său, Ion Iliescu a transmis un mesaj în care vorbește despre cel care a fost Andrei Alexandru.
„A încetat din viață, după o suferință prelungită, ANDREI ALEXANDRU, consilier al președintelui Senatului României.
Membru al Partidului Social Democrat, Andrei Alexandru a fost o prezență activă în dezbaterile politice, permițându-și de-a lungul anilor chiar și poziții adeseori incomode și percepții nu totdeauna agreabile. Era o fire permanent neliniștită, dar activă în disputele de idei, pe teme politice la zi.
A lăsat în urmă o familie îndurerată, căreia i-a fost devotat.
Eu l-am apreciat întotdeauna pentru spiritul său combativ, pentru angajamentul său constant în disputele politice, pentru modestia sa în viața personală și în comportamentul civic.
Personal, am avut o relație apropiată cu Andrei Alexandru, apreciindu-i angajamentul politic și implicarea în disputele de idei. A fost, totodată, un apropiat al familiei noastre, manifestând o prietenie constantă, indiferent de împrejurări, lucru pe care l-am apreciat împreună.
Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am prețuit și căruia îi vom păstra o caldă amintire. Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească.
Nina și Ion Iliescu”, este mesajul transmis de Ion Iliescu pe blogul său.
Citește și: Nu mai există ”gerul Bobotezei”. Specialiștii avertizează: ”Joaca de-a Dumnezeu e periculoasă!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro