Cu ajutorul unei macarale gigant, constructorii au dus în vârful turnului un buldozer care a început să spargă pereții imenși de beton ai stabilimentului istoric din București. Pentru demolarea întregii zone de 25.770 metri pătrați, Ion Țiriac a apelat la compania Apolodor.
Apare în loc un bloc de 80 de etaje
Ce urmează să apară în locul clădirilor respective? Țiriac își dorește să ridice pe teren un complex rezidențial de lux cu birouri și apartamente, penthouse-uri spațioase dotate cu piscină și SPA interior. Unul dintre cele mai înalte blocuri din cadrul complexului ar urma să aibă 80 de etaje, fiind un mix de birouri și apartamente, iar totul ar urma să fie finalizat până cel târziu în 2023.
Experți imobiliari au dezvăluit pentru Libertatea: „Există un proiect spectaculos al domnului Țiriac. Momentan, nu a fost prezentat public pentru că mai sunt detalii de pus la punct. Dar e cert că în Giulești vor apărea clădiri foarte, foarte înalte, ca în zonele importante de birouri din străinătate”, spun sursele ziarului despre planurile omului de afaceri.
miliarde de lei, în jur de 1,2 miliarde de euro, e averea estimată a lui Ion Țiriac
este locul ocupat de Țiriac în topul celor mai bogați români realizat de revista Forbes, după Daniel Dines, fondatorul UiPath, și frații Pavăl, proprietarii Dedeman
Turnul IFMA, o clădire-simbol în București
Construit în 1972, Turnul pentru Verificarea Ascensoarelor avea la început o înălțime de doar 37 de metri, dar după o vizită a lui Nicolae Ceaușescu la Întreprinderea de Fabricație și Montaj Ascensoare, din 1985, totul s-a schimbat.
Doi ani, din 1986 până în 1988, s-a lucrat non-stop, iar cifrele lucrării sunt impresionante și astăzi: 114 metri înălțime și 22 de metri în pământ, 400 de metri pătrați în secțiune, 23 de nivele betonate, 8 puțuri adânci, dar și două lifturi: unul pentru marfă de șase tone și un altul pentru persoane.
A devenit cea mai sigură clădire din București în cazul unui cutremur major, iar scopul principal era ca aici să fie verificate cele 55 de lifturi care deserveau Casa Poporului. Doar că turnul n-a fost folosit niciodată! Pentru că lifturile erau asamblate direct la destinație, acolo unde se montau, dar pe Ceaușescu nu l-a interesat acest aspect.
Topul celor mai înalte clădiri din București înainte de demolarea turnului IFMA:
- Sky Tower 137 metri
- Catedrala Mântuirii Neamului 120 metri
- Globalworth Tower 118 metri
- Turnul IFMA 114 metri
- Ana Tower 110 metri
- Tower Center International 106 metri
- Casa Presei Libere 104 metri
- Hotel Intercontinental 90 metri