Omul de afaceri Ion Țiriac organizează sâmbătă, 2 februarie, a doua partidă de vânătoare, de data aceasta în Banat, aproape de satul Ersig, comuna Vermeș, din județul Caraș-Severin. Ca în fiecare an, Ion Țiriac va fi însoțit de alți milionari din Europa, care, vor ateriza, cel mai probabil, ca și anul trecut, cu avioanele private pe Aeroportul Internațional Timișoara, de unde vor urca în mașini și vor porni spre Ersig.

Aproape de acest sat, omul de afaceri Ion Țiriac a cumpărat o pădure de la Prințul Paul, pe care a amenajat un domeniu de vânătoare care se întinde pe mai mult de 700 de hectare.

Măsuri speciale

Echipa lui Ion Țiriac a cerut sprijinul Direcției Sanitar-Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Caraș-Severin, unde a făcut o cerere pentru verificările mistreților care sunt uciși pe domeniul său.

Reprezentanții DSVSA au declarat pentru Libertatea că au o cerere aprobată, pentru analizele de trichină. Mai mult, angajații DSVSA spun că ei se vor ocupa de dezinfectarea zonei, mai ales în contextul pestei porcine africane, fiecare mașină urmând să fie stropită cu dezinfectant.

Oficialii DSVSA spun că ei se vor îngriji ca cine intră pe domeniul de vânătoare să nu iasă fără să fie dezinfectat pe străzile din județ. Și invers, „mai ales în condițiile PPA” (n.r. pesta porcină africană).

„Vânătoarea va fi o singură zi, din partea DSV avem patru colegi, plus concesionarul din zonă, care asigură dezinfecția atât pietonală, cât și rutieră, cu atomizoare care vor stropi caroseriile mașinilor. Noi vom recolta și probe de PPC și PPA și trichină, după care vom da buletinele de analiză, asta e tot ce ține de noi”, ne-a declarat Nicolae Cristea, șeful DSVSA Caraș-Severin.

Se estimează că vor fi împușcați în jur de 100 de mistreți, iar carnea va fi donată unor cantine din județ.

În urmă cu aproape două săptămâni, a avut loc o altă partidă de vânătoare pe domeniul lui Ion Țiriac de la Balc, în județul Bihor.

Citește și: Vaccinarea antigripală: Ministerul Sănătății știa că 1.642.533 de persoane din grupele de risc vor vaccin, dar a cumpărat cu peste 300.000 de doze mai puțin

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News