UPDATE ora 22:30: La solicitarea presei de a oferi o reacție privind condamnarea lui Arsene, PSD a răspuns prin a publica două puncte din Statutul formaţiunii, printre care articolul care prevede cine nu poate avea statutul de membru al partidului.
UPDATE ora 20:15: Poliția Română l-a dat în urmărire pe Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț și unul dintre cei mai influenți lideri locali ai PSD, după ce nu l-a găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat.
Știre inițială: Ionel Arsene, șeful CJ Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare.
”Contopeşte cele 2 pedepse principale de mai sus, aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, se arată în minuta instanței.
Pe lângă condamnarea la 6 ani și 8 luni de închisoare, Curtea de Apel Brașov a dispus și confiscarea de la Arsene a sumelor de 80.000 de euro și 80.000 de lei.
Ionel Arsene a fost acuzat de trafic de influență, după ce, potrivit DNA, a cerut mită de peste 3 milioane de lei. El a fost trimis în judecată pe 22 februarie 2018, fiind acuzat de trafic de influență în două cazuri distincte, instrumentate de procurorii anticorupție în lunile ianuarie și februarie ale aceluiași an.
Procurorii spun că Arsene, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al PSD Neamț, a primit 100.000 de euro de la un martor, pentru a interveni în favoarea lui la persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate.
Al doilea dosar a fost deschis în 2015 pentru trafic de influență. Atunci, acesta a pretins, conform procurorilor, pe 31 iulie, 5% din suma totală de 60 de milioane de lei de la reprezentantul unei societăți comerciale. Suma de 60 de milioane de lei trebuia alocată Administrației Naționale Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În prima instanță, care a anunțat sentința pe 8 aprilie 2022, Ionel Arsene primise o condamnare de 8 ani şi 4 luni de închisoare.
Cine este Ionel Arsene
Ionel Arsene este considerat a fi unul dintre baronii locali ai PSD. Potrivit G4media, Arsene este unul dintre cei mai influenți lideri locali din PSD. El și-a impus de-a lungul anilor mai mulți apropiați în funcții guvernamentale, grație influenței la vârful partidului.
Social democratul Ionel Arsene, în vârstă de 51 de ani, este la al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Neamț. De asemenea, acesta a condus până în vara trecută și organizația județeană PSD. Acesta s-a suspendat din funcție după prăbușirea podului de la Luțca.
În 2014, când era deputat PSD, Ionel Arsene a fost implicat într-un scandal sexual, după ce o televiziune locală a difuzat un filmuleț în care acesta ar fi apărut întreținând relații sexuale cu o tânără, despre care s-a spus, la momentul respectiv, că ar fi fost elevă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
nasty1 • 10.03.2023, 20:53
I-a comunicat si astuia Predoiu sentinta inainte de anuntare si Arsene a tulit-o din tara, ca orice pesedist "cinstit"! :)))
musatm000 • 10.03.2023, 21:01
Albastru15 • 10.03.2023, 20:23
La huzur in Italia ca pagubele le plateste biet roman, saracul.
Asia sunt FSN istii !
musatm000 • 11.03.2023, 21:38
musatm000 • 10.03.2023, 21:01
Asia sunt FSN istii !
...daca adunam cat au devalizat din 1990 pana astazi ,putem vedea ca sumele sunt de ordinul zecilor de miliarde si imi zic,hoti dar si nemernici !Au scos banii din tara si nu au investit nimic si nu se satura ! Putem totusi scapa de ei...
Mirciulica • 10.03.2023, 19:34
uite-asa ani de zile, un escroc notoriu a condus un judet. de fapt, corect spus este " inca un escroc notoriu " pentru ca nu e prima data cand seful unui judet a fost condamnat pentru fapte de natura infractionala, comise inaintea sau in timpul mandatului. si nu o sa fie nici ultima data pentru ca, in goana lor dupa atingerea intereselor meschine personale sau de gasca, politicienii nu vor lua nicio masura pentru a preveni macar pe viitor astfel de aberatii. si asta pentru ca acestea sunt aberatii pentru mine sau altii ca mine. pentru ei sunt normalitati. va inchipuiti cat de greu le este lor la impuna prin lege suspendarea unui politician de oriunde ar lucra el - parlament, guvern, judet, inclusiv din partid in secunda doi dupa ce s-a declansat urmarirea penala. sub pavaza asa-zisului principiu ( total nepotrivit in multe cazuri ) a " prezumtiei de nevinovatie ", care ar trebui aplicata cu discernamant , tot felul de ipochimeni, tot felul de puscariabili, tot felul de escroci conduc judete sau chiar tara, timp de ani de zile, dovedindu-se ulterior prin condamnarea primita, gafa enorma a intregii clase politice de promovare si sustinere a clientilor puscariilor. dar, cine se aseamana, se aduna. in alta ordine de idei, sa vedem acum inca un oprescu, protejat de vreun alt stat strain, in total dispret fata de statul roman si fata de sistemul nostru de justitie gaunos.