În momentul în care ziarul a încercat să îl contacteze pe Ionuţ Cristache, pentru a oferi un comentariu pe acest subiect, jurnalistul nu a răspuns. În schimb, pe redacţia ziarului a venit o notificare din partea avocatului acestuia, în care Libertatea este ameninţată cu instanţa.

Vă comunic în mod expres lipsa acordului meu cu privire la publicarea oricărui contract pe care subsemnatul l-am încheiat în vederea exercitării profesiei de jurnalist sau a unor părţi ori prevederi din cuprinsul unor astfel de contracte”, se arată în notificare.

El susţine că acest contract nu este public şi conţine prevederi referitoare la confidenţialitatea sa, astfel încât prezentarea unor date din cuprinsul său ar reprezenta „o evidentă încălcare a dispoziţiilor imperative ale Regulamentului (UE) 2016/679”, privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Este vorba despre deja celebrul GDPR. În ultima perioadă, el este folosit de instituţii ca argument în refuzul prezentării unor date de interes public. De exemplu, într-un caz bizar prezentat chiar de Libertatea, o instituţie a statului a refuzat să ofere numele şi adresa de email ale persoanelor delegate să discute cu presa.

Trebuie menţionat că GDPR include excepţii de la regulile sale atunci când vine vorba despre eforturile jurnalistice în a prezenta situaţii de interes public sau care ţin de libertatea de exprimare.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Ionuţ Cristache ameninţă cu tribunalul

Regulamentul european nu este singura literă de lege invocată de avocatul lui Ionuţ Cristache. Se referă notificarea acestuia inclusv la prevederile Legii 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale, care defineşte secretul comercial.

Ionuţ Cristache mai consideră că publicarea informaţiilor privind salariul său de la TVR îi încalcă dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate şi dreptul la propria imagine.

„În cazul în care nu veţi da curs solicitării mele mai sus enunţate şi care este absolut legitimă, mă voi adresa instanţelor de judecată, pentru a vă obliga la repararea prejudiciilor cauzate, precum şi autorităţilor atribuţii în controlul şi sancţionarea unui astfel de abuz”, se arată în notificare.

Ea este semnată de avocatul lui Ionuţ Cristache, Mihai Mustăciosu. Acesta a fost, printre altele, şi avocatul Partidului Conservator, pe vremea când acesta era condus de Dan Voiculescu.

El i-a reprezentat în instanţă şi pe alţi jurnalişti din trustul lui Dan Voiculescu, printre care Victor Ciutacu şi Mircea Badea. În ambele cazuri, procesele au fost intentate împotriva unor altor jurnalişti.


Citeşte şi: 

Realizatorul Ionuţ Cristache, salariu de peste 25.000 de lei pe lună la TVR. Fostul director al instituției, Irina Radu, avea 14.000 pe lună

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Copacul unic menționat în Biblie readus la viață. I se mai spune “Balsamul medicinal” și are proprietăți uimitoare pentru sănătate
FANATIK.RO
Copacul unic menționat în Biblie readus la viață. I se mai spune “Balsamul medicinal” și are proprietăți uimitoare pentru sănătate
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI