Aşa cum Libertatea vă anunţa încă de acum două luni, soţia lui Ionuţ Dolănescu este din nou însărcinată şi va naşte în primăvara acestui an. Recent, Ionuţ şi Doina au mai primit o veste bună de la medicul care supraveghează sarcina: vor fi părinţii unei fetiţe. Cei doi sunt fericiţi, cu atât mai mult cu cât ei mai au un băieţel, în vârstă de un an şi jumătate, pe nume Vlad Ionuţ. Vestea a fost făcută publică în urmă cu două zile, de Sfântul Ion, când interpretul şi-a sărbătorit onomastica printr-o mică petrecere organizată la casa mamei sale, Maria Ciobanu, din Bucureşti. Evenimentul nu a fost unul de amploare, cu atât mai mult cu cât Ionuţ se grăbea să ajungă la un concert privat, pe care l-a susţinut la Piteşti. El a ţinut să onoreze această invitaţie pentru că, în ultima vreme, a dus-o cam prost din punct de vedere profesional.

De exemplu, de Revelion, Ionuţ Dolănescu nu a avut nici o solicitare de concert. Aşa se face că, pentru prima dată de când s-a apucat de muzică, Ionuţ Dolănescu a petrecut Anul Nou acasă, spre deosebire de Maria Ciobanu, care a avut două spectacole.

A fost la mormântul tatălui

Înainte de a merge la Piteşti, Ionuţ s-a oprit, împreună cu mama sa, la mormântul lui Ion Dolănescu, de la Cimitirul Bellu. De altfel, a fost pentru prima dată când Maria Ciobanu a mers la mormântul fostului ei partener de viaţă şi de scenă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News