„Am avut o ședință astăzi, am discutat împreună cu parlamentarii USR-PLUS, în prezența domnilor Dan Barna și Dacian Cioloș, despre pașii care trebuie parcurși în această criză politică și toți parlamentarii sunt solidari. Am lista cu cele 80 de semnături pentru depunerea moțiunii, am trimis o propunere de text către George Simion (n.red. – copreședinte AUR), așteptăm să vedem ce observații sunt și după-amiază vom avea textul finalizat. Vom avea un comitet politic online la ora 15.00, iar la ora 18.00 este programată întâlnirea de coaliție și vom vedea ce decizie vom lua. Suntem pregătiți în orice moment să depunem moțiunea”, a spus Ionuț Moșteanu, lider de grup al deputaților USR-PLUS și purtător de cuvânt al formațiunii.

Acesta a afirmat că speră că nu este nevoie de o moțiune de cenzură și că premierul Florin Cîțu „va da dovadă de înțelepciune” și „va înțelege că trebuie să facă un pas în spate”.

„Zilele lui Florin Cîţu la Palatul Victoria sunt numărate în momentul ăsta”

Totodată, liderul de grup al deputaților USR-PLUS a făcut un apel la premierul Cîțu și la ministrul interimar al justiției, Lucian Bode, „să renunțe la practicile PSD-iste pe care le vedem zilele acestea la Ministerul Justiției”. Concret, Moșteanu a dat ca exemplu schimbarea directorului departamentului de avizare din cadrul Ministerului Justiției, „care a refuzat să avizeze ordonanța ilegală PNDL 3”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă premierul Florin Cîțu va remania miniștrii USR-PLUS din Guvern, Moșteanu a spus că nu crede că șeful Executivului are curaj. Dacă însă acest lucru se va întâmpla, USR va depune moțiunea.

„Eu cred că nu are curaj. Consecința este constituțională, noi depunem moțiunea, va numi miniștrii interimari pentru următoarea perioadă și vedem unde se ajunge. Din punctul meu de vedere, zilele lui Florin Cîţu la Palatul Victoria sunt numărate în momentul ăsta”, a mai spus el.

Totodată, întrebat de jurnaliști dacă îl consideră vinovat pe Florin Cîţu sau pe preşedintele Klaus Iohannis pentru situația din coaliție, Moşteanu a răspuns că șeful statului putea să joace un rol mai activ.

Cel care a făcut ce nu trebuia şi care a dovedit că nu este pregătit pentru poziţia pe care o ocupă este Forin Cîţu. Eu nu pot să fac speculaţii că-l pune preşedintele să facă una sau alta. Din punctul meu de vedere, preşedintele ar fi trebuit să joace un rol activ zilele astea în găsirea unei soluţii de echilibru şi în medierea aceste situaţii complicate pentru țară.

Ionuț Moșteanu, USR PLUS:

 
 

Urmărește-ne pe Google News