Ionuț Moșteanu, care este și purtătorul de cuvânt al USR PLUS, spune că, din acest punct de vedere, am ajuns „rușinea Europei” pentru că premierul, alături de Valeriu Gheorghiță și Andrei Baciu, „nu și-a făcut treaba”.
„Singurul responsabil pentru eşecul campaniei de vaccinare este domnul Florin Cîţu, pentru că atunci când a fost pus premier a insistat să fie coordonatorul campaniei de vaccinare şi alături de domnul Gheorghiţă şi de secretarul de stat Baciu de la Ministerul Sănătăţii au zis că se ocupă de această campanie de vaccinare”, a spus Ionuț Moșteanu.
„Iată, suntem pe penultimul loc în Europa, suntem ruşinea Europei. O campanie de vaccinare care a eşuat, pentru că domnul Cîţu, domnul Gheorghiţă, domnul Baciu nu şi-au făcut treaba”, a precizat Ionuț Moșteanu.
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS s-a declarat „șocat” de aprecierile premierului Florin Cîţu referitoare la faptul că menţinerea secretarilor de stat USR PLUS în Guvern ar risca să afecteze inclusiv campania de vaccinare, având în vedere că Uniunea semnează o moţiune alături de AUR.
„Eu sunt şocat, efectiv. Am rămas şocat de aseară, de când am auzit declaraţiile. Să spui aşa ceva… Vedem un premier din ce în ce mai decuplat de la realitate, căruia logica îi joacă feste. Trebuie să îşi ceară scuze colegilor mei, secretarii de stat din acest guvern pe care i-a dat afară”, a declarat Ionuț Moșteanu.
„Acesta e singurul lucru decent pe care trebuie să îl facă, să îşi ceară scuze, pentru că sunt oameni harnici, profesionişti, care au pus umărul la această guvernare. I-a dat afară abuziv, cu acest pretext”, a afirmat Ionuț Moşteanu.
Deciziile premierului Florin Cîţu privind eliberarea din funcţie a secretarilor de stat din partea USR PLUS au fost publicate, miercuri seară, în Monitorul Oficial.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro