Ce verificăm?

Câte firme au fost dizolvate în 2024 și dacă acesta este cel mai mare număr din 2008 încoace.

Verificare

Pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului sunt publicate periodic statistici referitoare la firme. Aici vedem că în 2024 au fost dizolvate 46.205 firme. Tot aici vedem că în 2008 și 2009 au fost dizolvate 3.762, respectiv 18.766 de firme.

De notat că în registrele vechi se regăsesc câteva inconsistențe în rapoartele anuale. De exemplu, în raportul anual din 2010 apare la secțiunea de comparație cu anul anterior că în 2009 ar fi fost dizolvate 30.105 firme. La fel e cazul rapoartelor pe 2011 și 2012 (exemplu ilustrativ).

Indiferent de numerele raportate în trecut, în 2024 au fost dizolvate cele mai multe firme într-un singur an de până acum. Numărul de firme dizolvate anual este totuși în creștere. În alți ani, de asemenea, rata de creștere a numărului firmelor dizolvate, comparativ cu anul anterior, a fost mai mare decât cea de acum.

Concluzie

Informația dată de Ionuț Moșteanu este adevărată, numărul de firme dizolvate în 2024 este cel mai mare de până acum. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News