„Am decis până acum cu colegii parlamentari, din nou am verificat cu fiecare dintre ei, mâine, la 12.00, toţi parlamentarii USR PLUS vor fi aici la moţiune şi vor vota moţiunea la vedere. Asta este decizia de astăzi. Mâine Florin Cîţu va pica, este ultima zi a dânsului la Palatul Victoria”, a afirmat Ionuț Moşteanu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă, în situaţia în care moţiunea de cenzură va trece, USR PLUS se va prezenta la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier, Moşteanu a răspuns: „Asta va fi o discuţie pe care o vom avea în partid în Biroul Naţional, în Comitetul Politic”.
El a menţionat că se îndoiește de faptul că PSD, care a depus moțiunea de cenzură, doreşte ca Guvernul condus de Florin Cîțu să plece. „Eu am dubii reale la intenţiile PSD de a pica acest Guvern. După ce pică, mergem la consultări şi găsim o soluţie. În funcţie de Biroul Naţional din seara asta, vom stabili nişte detalii legate de ziua de mâine”, a mai spus el.
Două moțiuni anti-Cîțu. Va fi votată cea a PSD
PSD a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu pe 28 septembrie, după ce soarta moțiunii USR-PLUS și AUR a devenit neclară, în urma deciziei CCR.
Mai exact, Curtea Constituțională a admis, în urma sesizării Executivului, că există un conflict constituțional între Guvern și Parlament, dar și în acest caz, moţiunea USR-PLUS-AUR trebuie să își urmeze traseul în Parlament. Astfel, în Legislativ vor fi două moțiuni anti-Cîțu.
Intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor”, moțiunea de cenzură a PSD va fi votată în plenul reunit al Parlamentului pe 5 octombrie, la ora 12.00. Pe lângă social-democrați, pentru moțiunea de cenzură și-au anunțat susținerea parlamentarii USR-PLUS și AUR.