„Dacian Cioloș face un mare serviciu PSD și PNL. Este opțiunea dumnealui, fiecare își gestionează cum vrea cariera”, a spus vicepreședintele USR.
El a mai spus că USR a dovedit că este un partid „care nu stă într-un singur om” și că au mai fost oameni care „s-au crezut providențiali”.
„O să vedem ce reușește dânsul să construiască. Noi știm ce putem. Partidul stă bine pe picioare”, a mai spus Moșteanu.
Întrebat cum se va descurca USR fără Dacian Cioloș, vicepreședintele USR a spus că partidul său „nu numai că va face pragul, dar va fi principalul oponent al PSD”.
„Nu stă partidul ăsta nici în Dan (n.r. – Dan Barna), nici în Nicușor (n.r. – Nicușor Dan), nici în Dacian”, a adăugat acesta.
„A plecat Nicușor și partidul s-a dublat, asta e factual, asta s-a întâmplat în istoria noastră”, a mai spus Moșteanu.
Dacian Cioloș și-a transmis marți demisia din USR-PLUS, alături de Dragoș Tudorache, Dragoș Pîslaru, Alin Mituta și Ramona Strugariu, relatează G4media, care citează o declarație comună a celor cinci.
Dacian Cioloș și cei patru europarlamentari anunță și că vor înființa partidul REPER – Reînnoim Proiectul European al României.