UPDATE ora 12.00: Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului în Guvernul Orban, a spus într-o declarație de presă la Palatul Parlamentului că „organizația PNL Argeș va fi condusă de doamna senator Alina Gorghiu, iar președinția organizației PNL Sector 3 va fi asigurată chiar de președintele Partidului Național Liberal, Florin Cîțu”.

Totodată, Stroe a precizat că propunerea pentru Legea bugetului de stat pe 2022 va fi prezentată în Parlament până pe 20 decembrie, „pentru a fi dezbătută și adoptată la timp”.

Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat că liberalii sunt „consecvenți în ceea ce privește ideea reformării sistemului de pensii, chestiune prevăzută în PNRR și discutată și cu Comisia Europeană”, fără să ofere alte informații. „Am vorbit de reformarea sistemului de pensii, dar nu am intrat în detalii. Când le voi avea, le voi oferi”, a spus Stroe.


Deputatul PNL Ionuţ Stroe, 42 de ani, va fi noul purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, au declarat surse din partidul condus de Florin Cîțu pentru Libertatea. Stroe a mai fost purtător de cuvânt al PNL în 2015, la recomandarea preşedintelui de atunci al partidului, Alina Gorghiu.

Ionuț Stroe a fost ministrul Tineretului şi Sportului în Guvernul condus de Ludovic Orban, între noiembrie 2019 și decembrie 2020, și l-a înlocuit pe Ionel Dancă în funcția de purtător de cuvânt al PNL, după ce Dancă a demisionat din PNL alături de Ludovic Orban şi de alţi 15 parlamentari.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

În mai 2020, Ionuț Stroe a fost reclamat la DNA. Federaţia Tinerilor din Constanţa a depus o plângere penală împotriva ministrului Tineretului şi Sportului de la acea dată pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi aderare la grup infracţional organizat. „Tinerii din România solicită prim-ministrului Ludovic Orban să ia toate măsurile de rigoare astfel încât legea care reglementează fundaţiile pentru tineret să fie respectată, iar patrimoniul UTC să fie folosit în interesul tinerilor, şi nu pentru îmbogăţirea unora”, se arăta în comunicatul Federației Tinerilor din Constanța.

Tot în mai 2020, Ionuț Stroe a participat, îmbrăcat în șort, la o emisiune televizată difuzată de postul Pro X.

Totul a fost dezvăluit în momentul în care ministrul de atunci al Sportului, aflat la el acasă și făcând o mișcare bruscă, a manevrat greșit camera cu care se filma. Astfel, pentru câteva momente, s-a văzut că Ionuț Stroe era îmbrăcat doar pe jumătate, în partea de jos purtând un șort.

Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului, noul purtător de cuvânt al PNL
„N-am o problemă că am devenit viral și știu că toți care vor sări să critice poartă pantaloni de ski și pantofi acasă”, a comentat Stroe momentul stânjenitor.
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

În iulie 2020, Sindicatul Național Sport și Tineret a publicat pe site-ul propriu o fotografie a ministrului de atunci Ionuț Stroe, cazat la Hotel Sport din Constanța, aflat în subordinea MTS. Sindicaliștii l-au acuzat pe Stroe că a lăsat treburile de la București, nu a mers nici la ședința de Guvern în care se discuta despre explozia cazurilor de COVID și, în plus, beneficia și de tarife reduse la cazare. Ulterior, Ionuț Stroe a fost acuzat că încearcă să mușamalizeze faptul că a folosit o mașină RAR în interes personal, pe cheltuiala MTS.

Pe 9 decembrie 2020, Ionuț Stroe a reacționat în calitate de ministru al Sportului după scandalul de rasism de la meciul din Liga Campionilor, PSG-Istanbul Bașakșehir, în care a fost implicat arbitrul Sebastian Colțescu. „Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru acest eveniment nefericit”, a spus atunci Stroe, care a adăugat că „este vorba despre un caz particular, care nu reprezintă sportul românesc”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI