Ionuţ s-a născut nu numai cu o malformaţie de esofag, ci şi cu poziţionarea inversă a organelor. Inima e pe partea dreaptă, la fel splina. De aceea, operaţia medicilor a fost o premieră. Dumnezeu a vrut ca totul să se termine cu bine, iar băieţelul, atunci în vârstă de un an şi opt luni, să plece pe drumul sinuos al tratamentelor pentru recuperare.
Micuţul îndură cu stoicism. Mama, însă, e la capătul puterilor de când Ionuţ a început să facă crize de apnee nocturnă (n.r. – lipsa respiraţiei). Mămica abia ce aţipeşte de spaimă ca băieţelul să nu se sufoce. A obţinut programarea la spital, pentru 5 decembrie. Doamna doctor care-l are acum în îngrijire îi va face RMN, o investigaţie de tranzit cu bariu, encefalogramă. Îngrijorarea Marianei Ţiulică e legată şi de lipsa hainelor pentru copil, de banii care nu-i ajung pentru drumurile la Bucureşti şi pentru medicamente. Să încercăm să o ajutăm! l Simona Ionescu, Gabriel Peneş

Cum poţi ajuta:

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA ) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Poţi dona bani, pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO 48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

 
 

Urmărește-ne pe Google News