Întrebat ce se întâmplă dacă președintele nu o revocă pe șefa DNA, Iordache a răspuns: „Eu sunt optimist. Președintele este primul care trebuie să respecte Constituția”.

Președintele comisiei speciale pentru legile justiției a menționat că șeful statului ”are calea să respecte Constituția, iar în Constituție, deciziile CCR sunt obligatorii”.

La observația unui jurnalist că în Constituție nu există și un termen până la care ar trebui semnat decretul de revocare, Iordache a răspuns: ”De unde știți? Haideți să așteptăm motivarea Curții Constituționale și probabil că în motivarea CCR va fi prevăzut. Dacă nu, discutăm de termenul din contencios, care este de maximum 30 de zile. Deci acele speculații nu există, că poate să-și continue mandatul”, a precizat deputatul PSD.

Întrebat de o jurnalistă dacă, în urma deciziei CCR, orice ministru al Justiției poate revoca procurorul-șef al DNA, Iordache a răspuns: „Haideți să așteptăm motivarea Curții. Nu fi pesimistă. Să așteptăm motivarea Curții, să citim legea în ansamblu, motivarea la fel. Optimism. Vine Ziua Copilului”.

CCR a admis, miercuri, sesizarea pe revocarea lui Kovesi. Curtea Constituţională a decis că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională. Sesizarea a fost făcută de Guvernul României, după ce Ministerul Justiţiei a cerut revocarea şefei DNA, iar preşedintele României a refuzat.

Preşedintele României trebuie să semneze decretul de revocare a şefei DNA, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, asta după ce judecătorii CCR au decis că a existat un conflict juridic constituţional între Ministerul Justiţiei şi Preşedinţie.

“În urma deciziei de astăzi, în trei cuvinte: ‘Codruţa, go home! – că dacă tot a fost şi vorbeşte în engleză. Cred că decizia este clară – aşteptăm motivarea şi, de aici încolo, cred că se stabileşte şi principiul potrivit căruia ministrul Justiţiei propune, de propunerile pe care le face ministrul Justiţiei trebuie ţinut cont de Secţia de procurori a CSM şi ajung apoi la preşedinte”, a declarat după anunțul CCR deputatul PSD Florin Iordache, la Parlament.

Citește și: REPORTAJ/ Cartoful timpuriu din Călărași de Dolj a ajuns deja pe mesele europenilor. ”Producția noastră e mai mult decât bio, că băgăm bălegar”

 
 

Urmărește-ne pe Google News