Încă din primele zile ale anului, Adrian Iovan a început pregătirile pentru o nuntă. Nu a lui sau a Romaniţei, ci a fiicei sale, Irina, care a acceptat cererea în căsătorie a unui col e g , de aceeaşi vârstă cu ea, de la şcoala cu profil hotelier pe care a absolvit-o în Elveţia în urmă cu un an. Chiar dacă se va cununa civil în Franţa şi va jura credinţă alesului ei într-o biserică catolică din Lion, fata şi-a dorit şi o ceremonie ortodoxă, în România, urmată de o petrecere autohtonă. Ca urmare, tatăl ei s-a conformat şi a ales pentru nunta fiicei sale vila unor prieteni din comuna Butimanu, iar nunta a fost stabilită pe 6 iunie, aceeaşi zi din an în care s-a căsătorit şi el cu Romaniţa.
De organizare se va ocupa Casa Cochet
Coincidenţa nu-l sperie pe Iovan, care spune că este o simplă întâmplare şi nu au căutat o semnificaţie a datei de cununie. Aşa s-a nimerit. “Atunci a fost cel mai bine pentru toată lumea. Am demarat deja pregătirile. De organizare se va ocupa fina mea, Alina Irina, de la Casa Cochet, care va organiza o nuntă specială, în stil câmpenesc”, a declarat pentru Libertatea Adrian Iovan. Acesta se află în Austria, la schi, împreună cu fiul său şi coordonează telefonic pregătirile pentru fericitul eveniment. Pilotul a refuzat să precizeze dacă printre invitaţii fiicei sale se află şi Romaniţa Iovan.
Nuntă precum a soţilor Columbeanu
Casa Cochet îi va organiza Irinei Iovan o nuntă în stil câmpenesc, asemănătoare cu cea pe care a pregătit-o cu trei ani în urmă soţilor Irinel şi Monica Columbeanu. Tinerii căsătoriţi vor avea o petrecere în aer liber, cu buchete de flori sălbatice, mese aşezate în grădină, sute de lumânări de exterior şi un meniu combinat: internaţional şi românesc. Rochia miresei va fi cumpărată de la o casă de modă din Franţa.
Şi Romaniţa a primit un inel
Romaniţa a primit un inel de la iubitul ei, avocatul Iulian Gogan, şi l-a prezentat, marţi seară, la emisiunea Happy Hour de la PRO TV, a cărei gazdă este Cătălin Măruţă. Designerul a lăsat să se înţeleagă faptul că are planuri serioase cu noul iubit şi a declarat că trăieşte o perioadă de împlinire sufletească. Vedeta a refuzat să dea detalii despre căsătoria ei cu tânărul avocat, dar a precizat că vrea să deschidă o afacere la munte, apoi intenţionează să se înscrie la Facultatea de Drept, după cum a sfătuit-o Iulian.