După scandalul dintre vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, și polițiștii care l-au oprit în trafic, procurorul a sesizat, pe 5 februarie, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
Horodniceanu a reclamat colectarea și dezvăluirea imaginii și datelor sale personale de către polițiștii care l-au oprit.
Instituția, care are ca principală atribuție respectarea legislației GDPR, a sancționat cu avertisment IPJ Iași pentru modul în care a gestionat datele cu caracter personal ale procurorului Horodniceanu, „în special imaginea”, scriu jurnaliștii locali.
„Se constată că Inspectoratul de Poliție Județean Iași nu a adoptat suficiente măsuri de securitate pentru a se asigura că numai persoanele autorizate au acces la datele personale prelucrate, pentru care au autorizare, și nu a urmărit cu regularitate respectarea propriilor instrucțiuni de către persoanele care prelucrează date personale sub autoritatea sa, fapt care a condus la colectarea datelor personale (în special imaginea) ale domnului Daniel Horodniceanu în data de 5-6 mai 2023, în circumstanțele descrise în cadrul prezentului proces-verbal, date care ulterior au fost diseminate în mass-media și în mediul online”, se arată în procesul-verbal prin care a ANSPDCP a sancționat Poliția Iași.
Complementar, s-a dispus elaborarea unei proceduri scrise pentru urmărirea în mod regulat a respectării normelor privind protecția prelucrării datelor personale.
Înregistrarea, realizată cu telefonul personal și trimisă șefului pe WhatsApp
IPJ Iași a contestat la Tribunalul Iași sancțiunea aplicată de către ANSPDCP, însă apărările sunt contradictorii.
Întreaga vină pentru realizarea înregistrării este aruncată pe umerii celor doi polițiști care au făcut parte din echipajul care l-a oprit în trafic pe Daniel Horodniceanu.
IPJ a susținut în instanță că filmarea a fost realizată de către unul dintre agenți cu telefonul propriu, nefiind utilizat echipamentul body-cam, potrivit sursei citate.
În raportul înaintat după eveniment, polițistul a susținut că avea bateria descărcată la camera din dotare și a transmis pe WhatsApp filmarea, care ulterior a ajuns în presă, colegului de patrulă, dar și șefului ierarhic.
Horodniceanu, către polițiști: „Eu sunt în măsură să fac orice!”
În noaptea de 5-6 mai 2023, Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al CSM și fost procuror-șef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţişti, în localitatea Schitu Duca (Iași), după ce nu a semnalizat efectuarea unei manevre de depășire.
Polițiștii au filmat dialogul cu fostul șef al DIICOT cu un telefon mobil, ca măsură de protecție, după cum a comunicat IPJ Iași, iar înregistrarea video a apărut a doua zi în spațiul public.
Potrivit imaginilor, după ce a coborât de la volan, procurorul Horodniceanu i-a întrebat pe poliţişti dacă ştiu cine este el, iar când unul dintre poliţiști i-a spus că nu știe, s-a mirat: „Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare?”.
„Sunt procuror de 25 de ani. De când ești polițist dumneata? Eu sunt în măsură să fac orice! Din cauza mea dumneavoastră aveți un 15% la salariu. Adică, în favoarea dumneavoastră. Eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 și dumneavoastră ați primit 15%”, a spus vicepreședintele CSM.
Daniel Horodniceanu a scăpat fără să fie sancționat după scandalul din trafic cu polițiștii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins pe 11 martie recursul formulat de Inspecţia Judiciară după ce secţia pentru procurori a CSM a respins acțiunea disciplinară împotriva actualului vicepreședinte al CSM.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
HOPAHPO • 26.06.2024, 15:51
Nu stiam ca Horodniceanu este foto model. Face parte cumva din echipa lui Louis Vuitton ? Cum se preocupa pentru imaginea personala , am crede ca este un super star en presentarea de moda . Care este finalitatea acestei preservari a imaginii , cand insusi Horodniceanu a iesit la inaintare cu functia lui in CSM ? Daca nu vrei sa stie lumea ca ai incalcat legile , atunci nu spune cine sti si ce poti tu sa faci nu ? Functia nu este pe viata , functia este pentru a respecta legile si nu a te sui pe schele si sa strigi in gura mare cine esti . In spital sunt medic , dar cand merg pe strada sunt om ca orisicare , nu imi pun steaua polara sa ma cuoasca lumea . O zi buna Romanie
HOPAHPO • 26.06.2024, 13:04
„în special imaginea”, lui Horodniceanu . Dar cine este Horodniceanu si de ce nu poate fi sanctionat ? In afara programului nu exista functie si nu trebuie respectata . Ce se intampla cand are loc un accident si "functia " este bauta sau a consumat substante interzise ? Ce are acesta persoana in plus fata de muritorii de rand sa nu fie sanctionat ? Stiu, *** se crede ca este mosier in CSM .Pai nu suntem egali in fata legii , fiecare trebuie sa raspunda pentru faptele comise . Superioritatea lui este ridicola si neavenita. Daca are o raspundere in CSM, el nu are dreptul a apostrofa pe politistii in misiune. Dar vedem ca in Romania nu conteaza omul ci functia care esta pusa in fata de fiecare data cand acei neaveniti gresesc,pentru a intimida un politist sau alt organ de control .Cred si afirm ca cel care trebuia sanctionat este Horodniceanu care a facut un abuz de functie Eu sunt în măsură să fac orice"Nici Dumnezeu nu face ce vrea .
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.