Potrivit unor surse judiciare, polițistul destituit se numește Dan Dumitrescu, fost polițist de proximitate care în anul 2013 a fost desemnat să se ocupe de zona unei școli din centrul orașului Caracal.

În 2016, a candidat pentru un post de execuţie vacant, prin trecerea agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie, dar a picat concursul organizat de IPJ Olt cu nota finală 6,25.

În 2017, a fost mutat de la Ordine publică la Poliția Rutieră.

Motivul destituirii acestuia îl constituie săvârșirea abaterii disciplinare de ”comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”, faptă prevăzută de art. 57, alin.(1), lit. „a” din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

comunicat IPJ Olt

IPJ Olt a demarat o cercetare preliminară a agentului Cristian Dumitrescu, cercetare declanșată după apariția unor informații privind posibila sa implicare într-un dosar penal.

Este vorba despre un dosar coordonat de DIICOT Olt, în care se fac cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la locuința polițistului.

Descinderea în care ar fi fost arestat și polițistul Dumitrescu a vizat destructurarea unui grup infracțional specializat în cămătărie și șantaj.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, suspecții au acordat împrumuturi cu dobânzi între 20 și 100% lunar, recuperarea sumelor de bani și a dobânzilor aferente realizându-se prin folosirea de violențe, acte de amenințare și șantaj, în scopul intimidării, dar și prin invocarea unor relații în rândul polițiștilor, pentru ca persoanele respective să nu depună plângeri

comunicatul DIICOT din aprilie 2019

Mai mulți martori audiați în acest dosar au declarat că din grupare face parte și polițistul Dumitrescu, scrie G4media.ro.

Martorul a precizat că nu a depus plângere întrucât le era frică de Bran Dragoş Măru (unul dintre locotenenții lui Oacă – n.r.) şi ştiau faptul că acesta este foarte bun prieten cu poliţistul Dumitrescu Dan din cadrul Pol. Mun. Caracal şi l-au văzut adeseori în compania acestuia prin cluburi, cafenele, la grătare, proţapuri etc. De asemenea, a auzit de la diverse persoane faptul că Bran Dragoş Măru şi Oacă Nicuşor beneficiază de protecţie din partea comandantului Poliţiei Mun. Caracal, un domn pe nume Mirea (Ștefan Mirea – n.r.) pe care nu îl cunoaște personal.

Fotografie ilustrativă: Inquam Photos / Octav Ganea

 
 

Urmărește-ne pe Google News