Teoria are la bază faptul că atacul nu a fost revendicat de nimeni, a fost organizat în Tax Day, ziua în care americanii depun declarațiile de venit, iar numărul morților a fost mult mai mic decât cel al răniților, a declarat John Hulsman, pentru Ziare.com.
„Pe baza experienței mele din contraterorism, pe vremea când eram în Washington, aș putea afirma cu tărie că nu a fost vorba despre un atac terorist al unei organizații internaționale. Cheia este data la care a fost organizat atacul, 15 aprilie, adică Tax Day, ziua în care americanul de rând își depune declarația de venit în urma căreia își plătește impozitele.”
„Dacă aș fi anchetator, aș începe să caut pe cineva care are un cui împotriva taxelor și împotriva Guvernului, un membru al grupărilor care cred că guvernul american nu are nici un drept să adune taxe și impozite, ceea ce ne duce automat în zona unui atac de genul celui făcut de Timothy McVeigh, în 2001′, a mai spus acesta.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News