Slujba a fost ținută afară și a adunat peste o sută de credincioși. La sfârșitul slujbei, oamenii au mers să se împărtășească, iar toți cei prezenți au primit sfânta cuminecătură chiar din mâna Arhiepiscopului Teodosie, cu aceeași linguriță.
Mai marii Bisericii Ortodoxe nu vor să renunțe, nici măcar temporar, la acest obicei, în ciuda numeroaselor apeluri ale autorităților pentru a se respecta condițiile de igienă și de izolare.
Reprezentanții bisericii au spus că, dacă printre credincioși sunt persoane care au astfel de probleme, ei trebuie să vorbească cu duhovnicul și să găsească o soluție pentru a primi altfel împărtășania.
„Referitor la lingurința folosită la împărtășire, Patriarhia Română a emis un comunicat de presă, în care a arătat către cei care au temeri, au dubii sau au conștiința neliniștită, să meargă și să discute cu duhovnicul lor. Pe această linie merge și Arhiepiscopia Tomisului. Recomandăm celor care au această problemă de conștiință să meargă să discute cu duhovnicii și lucrurile se vor rezola de la caz la caz”, a declarat preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.