Vasile Bănescu, a postat sâmbătă, 8 iulie, un nou comentariu pe tema „azilelor groazei” din Voluntari. Noul mesaj a venit după ce, cu o zi în urmă, soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, solicita Patriarhului Daniel să intervină, după o postare făcută pe Facebook de Vasile Bănescu tot despre cazul căminelor.
Postările lui Bănescu au fost comentate și de ÎPS Teodosie: „Monștrii sunt aceia care și-au bătut joc de bătrâni, nu cei care apar la televizor. Depinde despre cine este vorba. Vreau să mă abțin și să nu comentez despre declarațiile lui Bănescu. Mi-a fost student, l-am cunoscut altfel, dar s-a schimbat mult, e greu de înțeles. Biserica este parte implicată în cazurile sociale și s-au făcut și în timpul restricțiilor multe jertfe, mulți oameni au fost ajutați. Noi avem, spre exemplu, sute de oameni asistați. Mergem și la azile de bătrâni de stat și suntem foarte aproape de ei acolo, ne așteaptă. În zilele de sărbătoare nu lipsesc de la orfelinate. Avem și copii, și mame, avem grijă ca de copiii noștri. Și statul ajută”, a spus prelatul, pentru sursa citată.
ÎPS Teodosie spune că pentru el e surprinzător că există și azile în care abuzurile sunt incalificabile, precum cele din Voluntari: „Sigur că noi susținem toate aceste așezăminte de stat, cele despre care s-a discutat zilele acestea sunt cu totul surprinzătoare. Niște oameni care nu au credință, nu au umanism, nu își pot respecta și iubi semenii. E cea mai jalnică surpriză pe care am putut-o cunoaște, dar nu putem să punem pe seama unora care nu au știu despre aceasta să îi jignim sau să le atribuim niște fapte pe care nu le-au făcut”, a spus arhiepiscopul Tomisului.
Ultima parte a declarației lui Teodosie face referire la primarul din Voluntari și ministrul muncii, despre care crede că nu trebuie să își dea demisia: „Un om nu poate să facă totul. Sunt niște subalterni care au responsabilități. Pandele este un om care face foarte mult bine. Vină indirectă poate să aibă, directă nu, este un om care ajută foarte mult. Îl știu de când eram la București și l-am cunoscut. E un om deosebit, la fel ca și soția lui (Gabriela Firea, n.red.). Este punctul meu de vedere, în lumina învățăturii și practicii bisericii eu nu mă abat de la disciplina bisericii. Biserica s-a implicat și implică foarte mult, nu ne e indiferentă suferința niciunui om. Cât putem îi ajutăm și îi susținem prin toate demersurile pe care le facem. Marius Budăi nu cred că trebuie să își dea demisia. El trebuia să fie acolo, trebuie să luăm lucrurile după responsabilitatea directă, nu indirectă”.