„Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare?! Aceasta este femeia.
Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar fi înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti, care le-a zis înainte de păcat: «creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul». Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus: «În dureri vei naşte fii». Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a declarat ÎPS Teodosie, într–un dialog cu ascultătorii, la Radio Dobrogea.
„Femeia la căsătorie să fie sub 40 de ani”
Nu e singura declarație controversată a ÎPS din acest dialog. Întrebat de diferența de vârstă dintre parteneri, Teodosie a precizat că aceasta nu ar trebui să fie atât de mare încât „căsătoria să nu-și îndeplinească scopul. Căsătoria trebuie să-și îndeplinească scopul, femeia trebuie să aibă până în 40 de ani dacă a rămas fată bătrână, și atunci își împlinește scopul, să aibă copii. Dacă ea este peste 40 de ani, când să-și mai împlinească scopul?”.
foto: Eli Driu