Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a precizat că venirea pelerinilor din alte localități sau județe la sărbătoarea Sfântului Andrei este interzisă. Vor putea merge la Peșteră doar locuitorii comunei Ion Corvin, pe baza cărții de identitate, transmite Dobrogea Live.
Ulterior, ÎPS Teodosie a anunţat la radioul arhiepiscopiei că nu e de acord cu decizia autorităţilor şi va căuta în instanţă o decizie favorabilă.
Nu este un ordin de prefect. Am vorbit ieri cu domnul prefect și mi-a spus nu e de la mine, nu este un ordin, e cumva de mai sus! Eu voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși, pentru că, nu putem să fim împiedicați să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră spirituală. Vom ține toate regulile, este un loc atât de larg acolo. Cum să nu ajung eu la peșteră în ziua Sfântului Andrei. Este imposibil!
ÎPS Teodosie:
ÎPS Teodosie a adăugat: „Și cum să nu ajungă constănțenii acolo? Dar eu cred că pot să ajungă toți românii. Este adevărat Apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare națională, și chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare națională, sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 decembrie, de asemenea sărbătoare națională, care ține de unirea tuturor românilor într-o singură țară”.
„Eu voi face toate demersurile. De azi într-o săptămână când ne vedem trebuie să avem deja…. vom merge chiar să ne susținem drepturile noastre de închinători, în instanță. Eu nu mă mulțumesc cu niște restricții care n-au logică și care ne restrâng drepturile noastre de închinători. Trebuie să avem chiar o sentință în sensul acesta și vom face o intervenție”, a mai spus ÎPS Teodosie.
Judeţul Constanţa este colorat în roşu, după ce rata de infectare a ajuns la 4,66 la mia de locuitori. De asemenea, în judeţul de la malul mării s-au înregistrat azi aproape 1.000 de noi cazuri de COVID-19.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro