Înaltul ierarh, care a ignorat timp de luni măsurile anti-COVID, transmite acum credincioșilor că, după ce s-a documentat, are gânduri pozitive despre vaccinare.
„Sunt într-un studiu foarte bun și am gânduri pozitive. Am dobândit niște cunoștințe, pe care nu le aveam, de la cineva care a studiat îndelung. Și nu am fost informați.(…) Dacă e făcut după regulile ştiinţifice reale, nu trebuie să cred în el, constat raţional că vaccinul e un remediu împotriva bolii”, a declarat ÎPS Teodosie, luni, potrivit EuropaFM. Arhiepiscopul Teodosie a evitat să spună dacă se va vaccina.
La finalul lunii decembrie, într-un interviu acordat Agerpres, ÎPS Teodosie, declara că atât timp cât există multe necunoscute în privinţa vaccinului anti-COVID 19, iar specialiştii se contrazic între ei, ar fi o îndrăzneală prea mare din partea sa, ca păstor, să promoveze acest vaccin „ca realitate obiectivă a momentului” şi să îndemne oamenii să se vaccineze.
Acum, el și-a arătat susținerea față de inițiativa Patriarhului Daniel, care a trimis ierarhilor din țară broșura informativă „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România”.
Totodată, pe această temă a discutat și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, luni, în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX. Acesta a spus că BOR, ca și celelalte culte religioase, se implică în demersul firesc al unei campanii de informare.
Întrebat dacă Patriarhul Daniel se va vaccina împotriva noului coronavirus, Vasile Bănescu a declarat: „Este un om profund rațional, profund lucid și realist, cu siguranță nu ignoră această problemă foarte importantă, dar nu aș putea să mă exprim în numele Preafericirii Sale”.
Citeşte întreaga ştire: Oficial BOR, întrebat dacă ÎPS Daniel se va vaccina: „Cu siguranță nu ignoră această problemă foarte importantă”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro